REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
14.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Mihai Tudose s-a întâlnit la un restaurant lângă sediul central al PSD cu Viorel Hrebenciuc

Mihai Tudose s-a întâlnit la un restaurant lângă sediul central al PSD cu Viorel Hrebenciuc

A.F. 26 octombrie 2024 | 00:00 1172

Președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, fost coordonator al campaniei pentru alegerile europarlamentare, s-a întâlnit la restaurantul 'Casa Doina', lângă sediul central al partidului, la finalul lunii august, cu fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, conform unor imagini publicate de G4Media.

Mihai Tudose s-a intalnit la un restaurant langa sediul central al PSD cu Viorel Hrebenciucsursa  foto: G4Media

„A fost o întâlnire privată. A fost o întâlnire între doi oameni care au lucrat împreună multă vreme. Nu știam există o listă de oameni cu care am voie să mă întâlnesc și alții cu care nu am voie”, a spus Tudose, conform sursei citate.

Întrebat dacă a discutat cu Hrebenciuc despre cum să intre George Simion în turul 2 al prezidențialelor, Tudose a răspuns negativ: „Nu am discutat cu nimeni acest lucru. Nu am vorbit despre partid”.

„Cine își imaginează că se pot duce voturi în altă parte, habar nu are ce e pe lumea asta. Și oricum văd ca în toate sondajele Simion e pe locul 2, credeți că am vorbit noi cu toți oamenii ca să declare că îl votează pe Simion? Toate acuzele astea ale PNL și USR sunt din ciclul 'Hai sa vedem cum explicăm că pierdem alegerile'”, a mai declarat Tudose.

Mihai Tudose s-a intalnit la un restaurant langa sediul central al PSD cu Viorel Hrebenciucsursa  foto: G4Media

Liberalii susțin că PSD ar pune la cale 'planul Hrebenciuc' ca în turul 2 al alegerilor prezidențiale să ajungă candidatul PSD și candidatul AUR, ca la alegerile din 2000 când Ion Iliescu a câștigat în fața lui Corneliu Vadim Tudor.

Omul de afaceri Gigi Becali, candidat AUR la Camera Deputaților, a povestit marți, la Realitatea Plus, că Viorel Hrebenciuc i-a propus acestuia, în urmă cu aproape două luni de zile, să-l ajute pe George Simion să intre în finala prezidențială.

Hrebenciuc a spus că nu face parte din echipa de campanie PSD și că are „dreptul la opinie”.

Social-democrații au dezmințit categoric că vor acorda voturi altui candidat, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere