REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Mijlocașul Barcelonei, Dani Olmo, indisponibil cel puțin o lună, din cauza unei accidentări la umăr

Mijlocașul Barcelonei, Dani Olmo, indisponibil cel puțin o lună, din cauza unei accidentări la umăr

Valentina POPA 4 decembrie 2025 | 00:00 348

Mijlocașul Barcelonei, Dani Olmo, va lipsi aproximativ o lună după ce investigațiile efectuate miercuri dimineață au confirmat că a suferit o luxație la umărul stâng în partida câștigată de Barcelona cu 3-1, în meciul cu Atlético Madrid, marți seară.

Mijlocasul Barcelonei, Dani Olmo, indisponibil cel putin o luna, din cauza unei accidentari la umar

Dani Olmo a fost forțat să părăsească terenul în minutul 66, după ce a căzut rău în momentul execuției la golul său, iar jucătorii Barcelonei au chemat imediat echipa medicală. Deși a zâmbit când a văzut mingea intrând în plasă, fotbalistul nu s-a putut ridica și a părăsit gazonul cu umărul imobilizat și vizibil afectat de durere.

Jucătorul primei echipe Dani Olmo a suferit o luxație la umărul stâng în partida de ieri cu Atlético de Madrid. În urma investigațiilor, s-a decis un tratament conservator. Timpul estimat de recuperare este de aproximativ o lună”, se arată în comunicatul remis de clubul Barcelona, miercuri după-amiază.

Această accidentare vine într-un moment în care mijlocașul părea să fi revenit la nivelul optim, după un start de sezon complicat. Olmo marcase trei goluri în ultimele două meciuri – o dublă cu Alavés și golul din victoria cu Atlético – fiind, probabil, în cea mai bună formă din actuala stagiune.

Absența sa se adaugă unei liste deja extinse de probleme pentru Barcelona, care îi are indisponibili și pe Ter Stegen, Gavi, Fermín și, temporar, pe Ronald Araujo, aflat în pauză pentru refacere emoțională.

Mijlocașul catalan nu va mai juca în acest an și se va întoarce abia în 2026, ratând duelurile cu Betis, Osasuna, Villarreal, partida cu Eintracht Frankfurt în Champions League, precum și meciul din Cupa Regelui, potrivit Mediafax.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere