Mike Pompeo anunţă că al doilea summit Trump-Kim va avea loc în Asia
Mike Pompeo anunţă că al doilea summit Trump-Kim va avea loc în Asia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMike Pompeo
Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a dezvăluit miercuri că al doilea summit al preşedintelui SUA, Donald Trump, cu liderul nord-coreean Kim Jong Un va avea loc "undeva în Asia".
Într-un interviu acordat televiziunii Fox News, preluată de Xinhua, şeful diplomaţiei de la Washington a adăugat că trimite o echipă care "este chiar acum pe drum într-acolo pentru (...) încă un pas substanţial, nu doar către denuclearizarea Peninsulei (Coreea - n. red.) ci şi către un viitor mai luminos pentru poporul nord-coreean şi către securitatea în peninsulă".
Casa Albă a anunţat recent că al doilea summit Trump-Kim va avea loc "către sfârşitul lui februarie", dar nu a precizat unde va avea loc evenimentul. S-a vehiculat în presă posibilitatea organizării în Vietnam; Xinhua citează o informaţie transmisă de Bloomberg, potrivit căreia unii oficiali americani planifică întâlnirea la Hanoi, şi adaugă că alte posibilităţi sunt oraşul Da Nang de pe litoralul Mării Chinei de Sud sau metropola Ho Chi Minh din sudul Vietnamului.
Trump şi Kim s-au întâlnit prima oară în iunie anul trecut, în Singapore, după care au dat publicităţii un comunicat comun în care arătau că Statele Unite vor oferi garanţii Coreei de Nord în schimbul angajamentului Phenianului că va renunţa la armele nucleare.
"E timpul ca echipa mea şi întregul guvern al Statelor Unite să colaboreze cu nord-coreenii pentru a realiza asta şi pentru a pune în practică angajamentul nostru de a denucleariza această peninsulă", a spus Pompeo miercuri. "Preşedintele Kim ne-a spus că este gata să facă asta, iar acum misiunea este să oferim rezultate pe această bază", a adăugat el în interviul pentru televiziune.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
18.2° Constanța 
.jpg_t.jpg)









.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)