REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.9° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Mikel Arteta spune că nu intenţionează să părăsească banca tehnică a echipei Arsenal Londra

Mikel Arteta spune că nu intenţionează să părăsească banca tehnică a echipei Arsenal Londra

Replica API 22 decembrie 2020 | 00:00 922

Antrenorul echipei Arsenal Londra, Mikel Arteta, spune că nu intenţionează să părăsească banca tehnică deşi formaţia se află pe locul 15 (din 20) în Premier League, şi mai mult, spune că are în continuare sprijinul conducerii clubului, scrie BBC.

''Tunarii'' nu au reuşit să câştige niciunul dintre ultimele şapte partide disputate în

campionat, pierzând în cinci şi remizând în două, fiind pe o poziţie în clasament care nu face onoare grupării de pe Emirates.

''Nu-mi place să mă gândesc la acea situaţie (de părăsire a echipei) pentru că atunci voi gândi într-un mod negativ şi nu pot face asta. În acest moment trebuie să încerc să fiu cât de pozitiv pot. Trecem printr-o perioadă dificilă, dar ultimul lucru la care vrem să ne gândim acum este apariţia unor noi probleme. Nu vreau să fiu într-o astfel de stare de spirit. Ştiu ce responsabilităţi am şi toţi cunoaştem că lucrurile nu pot fi rezolvate într-un timp foarte scurt. Inclusiv cei din conducere'', a spus Arteta.

Arsenal a pierdut sâmbătă, în etapa a 14-a, în deplasare la Everton (1-2) şi va juca sâmbătă acasă cu Chelsea, echipă aflată pe locul 8.

Cu 14 puncte acumulate, ''tunarii'', câştigători ai Cupei Angliei sezonul trecut, se află momentan la doar 4 puncte de primul loc retrogradabil, ocupat în prezent de Burnley, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272