REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Minaur Baia Mare a transferat o fostă campioană mondială

Minaur Baia Mare a transferat o fostă campioană mondială

Replica API 26 septembrie 2020 | 00:00 1007

Echipa feminină de handbal CS Minaur Baia Mare a transferat-o pe Karoline Helena de Souza, campioană mondială cu echipa Braziliei în 2013, a anunţat, vineri, clubul pe site-ul său oficial.

Karoline Helena de Souza are 30 de ani, 1,81 metri şi joacă pe postul de inter stânga, urmând să evolueze la echipa băimăreană cu numărul 11.

Karoline a evoluat la AD Estrela de Guarulhos, apoi la UCS Caxias do Sul (2011), după care s-a transferat în Europa, la Siofok KC (2011-2012). A trecut apoi la Hypo Niederosterreich (2012-2013), TTH Holstebro (2013-2014), Nykobing Falster (2014-2016), Vaci NKSE (2016-2019) şi Mosonmagyarovari KC SE (2019-2020).

Are 53 de selecţii în echipa naţională a Braziliei, cu care a cucerit titlul mondial în 2013 (Serbia). Are în palmares şi două medalii de aur la Campionatele Panamericane (2011 - Brazilia şi 2015 - Cuba), precum şi o medalie de aur la Campionatele Sud-Central Americane (2018 - Brazilia).

În lotul echipei băimărene se mai află o jucătoare braziliană, extrema stânga Larissa Araujo.

Minaur a readus-o joi şi pe Andreea Tecar, după un sezon petrecut sub formă de împrumut la HC Zalău, prelungindu-i contractul pentru încă două sezoane. Tecar, născută pe 21 martie 1998, va evolua la Minaur cu numărul 98. Ea joacă pe postul de inter dreapta şi are 1,79 m şi 65 kg. Având 22 de ani este eligibilă şi pentru regula Under 23 impusă de FRH, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272