REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ministerul Afacerilor Interne caută peste 2800 de agenți pentru școlile de poliție

Ministerul Afacerilor Interne caută peste 2800 de agenți pentru școlile de poliție

Eduarda ANTON 27 februarie 2025 | 00:00 1360

Dacă te-ai pregătit din timp pentru a deveni agent de poliție, acum este momentul să-ți pui în aplicare visul și să aplici pentru un post disponibil la școlile de agenți. Este un pas important și o oportunitate pe care nu ar trebui să o ratezi, având în vedere că aceste concursuri sunt deschise celor care au demonstrat dedicatie și disciplină în pregătirea lor. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea martie – iunie 2025. În total, s-au pus la bătaie 2880 de posturi.

Ministerul Afacerilor Interne cauta peste 2800 de agenti pentru scolile de politie

Ministerul Afacerilor Interne a dat start concursului de admitere în instituțiile de învățământ postliceal proprii, iar întreaga sesiune se va întinde pe durata a patru luni: martie - iunie 2025. Astfel, pentru formarea agenților de poliție au fost scoase la concurs 1.340 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și 300 de locuri la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan”- Cluj-Napoca și 240 de locuri pentru pregătirea agenților de poliție de frontieră la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea.

Cum se înscriu candidații la școli

Cererile de înscriere se transmit, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, în perioada 24 februarie – 12 martie 2025, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun toate documentele solicitate până la data de 28 martie 2025. Evaluarea psihologică a candidaților și soluționarea eventualelor contestații se realizează și finalizează în acest termen. 
 

Ministerul Afacerilor Interne cauta peste 2800 de agenti pentru scolile de politie

Informații despre probele de concurs

Evaluarea cunoștințelor și a performanțelor fizice sunt notate de la 1 la 10, în cazul probei de evaluare a cunoștințelor, și de la 5 la 10, respectiv „Nepromovat”, în cazul probei de evaluare a performanței fizice. Nota de promovare a fiecărei probe este minimum 5.
Proba de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 04 – 10 aprilie 2025, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, respectiv: 
-    Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidații din Municipiul București și județele Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea; 
-    Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;
-     Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – pentru candidații din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;
-     Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidații din județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;
-     Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – pentru candidații din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea;
-     Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – pentru candidații din județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui;
-      Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești -pentru toți candidații înscriși la concursul de admitere în această  instituție de învățământ.
 

Proba de evaluare a cunoștințelor se susține în data de 12 aprilie 2025, la unitățile de învățământ pentru care s-a optat, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice. Proba de evaluare a cunoștințelor constă într-un test grilă cu întrebări din disciplinele: limba română, limbă străină, legislație specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum și a instituțiilor politice ale statului, educație civică și cetățenească, exerciții de evaluare a capacității de analiză și sinteză, precum și exerciții privind deprinderea raționamentului logic. Tematica și bibliografia pentru proba de evaluare a cunoștințelor se publică pe site-ul unităților de învățământ. Lista provizorie cu rezultatele obţinute de candidații la probele de concurs se va publica pe site-ul oficial al unităților de învățământ și în portalul de servicii electronice al MAI, până la data de 13 aprilie 2025, ora 10.00. În termen de 24 de ore de la postarea listei provizorii cu rezultate, candidații nemulțumiți de rezultate pot transmite contestațiile, care se vor soluționa în 48 de ore de la expirarea termenului de depunere. 

Examinarea medicală - în perioada 17 aprilie – 4 iunie 2025. Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 06 iunie 2025.

Ministerul Afacerilor Interne cauta peste 2800 de agenti pentru scolile de politie

Rezultate finale

Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 6 iunie 2025. 
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere