Ministerul Educației nu-i recunoaște diploma de doctor în drept fostului șef al mascaților din Constanța, Marian Nucu
Ministerul Educației nu-i recunoaște diploma de doctor în drept fostului șef al mascaților din Constanța, Marian Nucu
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFostul șef al mascaților Constanța, Marian Nucu, unul dintre cei mai apreciați șefi din IPJ Constanța, s-a pensionat în urmă cu trei ani. Între timp, și-a deschis și un service auto, ocupându-și timpul cu repararea mașinilor, însă nu neglijează disputa pe care o are cu Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). În 2016, Nucu a susținut teza de doctor în drept, intitulată „Prevenirea și combaterea infracțiunilor legate de circulația ilegală a substanțelor narcotice”, pe care a susținut-o în 2016, la Academia Ștefan cel Mare din Republica Moldova. La mai bine de 8 de ani de la susținerea lucrării, Nucu și-a adus aminte că CNATDCU nu i-o recunoaște, motiv pentru care a cerut sprijinul judecătorilor.
Fostul comisar șef Marian Nucu s-a aflat mulți ani în fruntea mascaților din cadrul poliției constănțene, Serviciul Acțiuni Speciale. A ocupat și funcția de adjunct interimar al IPJ, iar în 2022 își anunțase candidatura pentru acest post, numai că a preferat să facă un pas înapoi, din sistem, și a ieșit la pensie. Și-a deschis și o firmă, în martie 2023, Mavac Technology Consulting SRL, cu sediul pe I.C. Brătianu, și care se ocupă cu repararea mașinilor, iar rezultatele financiare nu au întârziat să apară, reușind să bifeze, în doar câteva luni de la înființare, o cifră de afaceri de 165.000 de lei și profit de peste 40.000 de lei.
Însă, service-ul auto nu este singura preocupare a fostului șef al mascaților. Marian Nucu s-a luat la trântă cu Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), care refuză să-i recunoască titlul de doctor în drept.
Nucu a absolvit în anul 2016 cursurile de doctorat ale Academiei MAI Ștefan cel Mare, din Republica Moldova, fiind eliberată diploma de doctor în Drept. Lucrarea sa este intitulată „Prevenirea și combaterea infracțiunilor legate de circulația ilegală a substanțelor narcotice“, iar în conţinutul acesteia sunt reflectate pericolul și tendinţele criminologice ale traficului ilicit de droguri, precum şi ameninţările respectivului fenomen la adresa securităţii statelor şi a populaţiei. În acelaşi an, s-a adresat cu o cerere la CNATDCU de recunoaştere a acestei diplome, care a fost, însă, respinsă.
Nucu a așteptat 8 ani ca să conteste decizia CNATDCU, mai ales pentru că în România, diplomele obține în Republica Moldova nu erau recunoscute. Abia în 2022, a fost încheiat acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor.
Așadar, în iulie 2024, a solicitat, la Tribunalul București, în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei CNATDCU de nerecunoaştere a diplomei de studii şi obligarea Ministerul Educaţiei de a emite ordinul de recunoaştere a titlului de doctor în drept.
Nucu mizează pe acordul semnat între cele două guverne, în 2022, pe care-l și invocă în instanță. Însă Tribunalul și-a declinat competența, dat fiind faptul că domiciliul lui Nucu este pe raza județului Constanța, dosarul ajungând la Curtea de Apel pe 23 decembrie. Primul termen de judecată a fost stabilit pentru 30 ianuarie 2025.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News