REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ministerul Finanţelor a atras 304,6 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a atras 304,6 milioane de lei de la bănci

Valentina CAMARA 11 aprilie 2023 | 00:00 308

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 304,6 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 43 de luni şi un randament mediu de 7,17% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Ministerul Finantelor a atras 304,6 milioane de lei de la banci

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 431,6 milioane de lei, informează Agerpres.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna aprilie 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 930 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 7,63 de miliarde de lei, este cu 1,71 miliarde lei mai mare faţă de cea care a fost programată în martie, de 5,92 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere