REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
10.4° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Ministerul Finanţelor a împrumutat 600 de mil. lei de la bănci

Ministerul Finanţelor a împrumutat 600 de mil. lei de la bănci

Replica API 7 septembrie 2012 | 00:00 171

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat joi 599,75 milioane de lei de la băncile comerciale, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasată la licitaţie prin intermediul Băncii Naţionale a României. Titlurile de stat au scadenţa la un an, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 6,07%. Nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 5,72%. Valoarea totală a emisiunii a fost de 600 milioane de lei, iar cererea totală din partea celor 12 bănci care au participat la licitaţie a fost de 1,981 miliarde lei, dar MFP a respins ofertele băncilor care au depăşit un randament de 6,09%. La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 bănci - Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank. Ministerul Finanţelor Publice a programat împrumuturi de 3,3 miliarde de lei de la bănci în luna septembrie, prin şase emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, conform capital.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108