Ministerul Finanţelor a publicat proiectul de modificare a Codului Fiscal
Ministerul Finanţelor a publicat luni noaptea proiectul de modificare a Codului Fiscal, care prevede, printre altele, creşterea impozitului pe dividende de la 5% la 8%, scăderea pragului veniturilor până la care o companie este considerată microîntreprindere, creşterea la 9% a TVA pentru băuturile băuturilor nealcoolice care conţin adaos de zahăr sau alţi îndulcitori sau aromatizate şi majorarea accizelor pentru ţigarete.
Proiectul de act normativ propune, de asemenea, revizuirea reglementării privind acordarea facilităţilor fiscale în sectorul construcţii, precum şi în sectorul agricol şi în industria alimentară în sensul în care vor beneficia de facilităţile fiscale numai persoanele fizice care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu angajatori care se încadrează în condiţiile prevăzute la art. 60 pct. 5 şi pct. 7 din Codul fiscal. În aceste sectoare, se propune scăderea plafonului până la care se acordă facilităţile fiscale, respectiv de la
30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se vor mai aplica facilităţi fiscale.
Începând cu data de 1 ianuarie 2023, cota de TVA creşte de la 5% la 9%, atât pentru livrarea de alimente, inclusiv băuturi (cu excepţia băuturilor alcoolice şi a celor nealcoolice care conţin adaos de zahăr sau alţi îndulcitori sau aromatizate), destinate consumului uman şi animal, cât şi pentru serviciile de restaurant şi de catering şi pentru activităţile de cazare hotelieră, scrie Agerpres.

”Acordul UE, convenit de cele 27 de state la finalul lui iulie, privind reducerea voluntară cu 15 % a consumului de...255
Din 22 august începe construcția pe Lotului 1 al autostrăzii Ploiești – Buzău, anunță ministrul Transporturilor...313
UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...229
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...539


ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 10.59 m/s
Presiune: 1014 milibari

Wolfsberger AC şi Viborg FF s-au calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce au obţinut...301
Americanca Serena Williams, 41 de ani în această lună, a anunțat printr-o scrisoare deschisă pentru revista Vogue...446
Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la...413
Ion Ţiriac a vorbit despre problemele pe care le are Simona Halep în circuitul WTA şi de ce nu reuşeşte românca...1165


Nemulțumirile constănțenilor par să nu se mai oprească. Acum, iată, ei cer ca parcarea de la Spitalul Clinic...1224
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, patru...411
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...579
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța desfășoară constant acțiuni de...409
UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...229
Nunta liderului AUR, George Simion, se anunță a fi o mare petrecere. Mirii vor avea mii de invitați, iar întreaga...604
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...539
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că se va face o remaniere guvernamentală și va solicita o discuție...585
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2715
Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...4931
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4111
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...8338
Celebrul actor Roger E. Mosley, vedeta „Magnum P.I.” a murit într-un mod tragic la vârsta de 83 de ani, în cursul...420
La show-ul de televiziune „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” vor participa 12 celebrităţi care se vor lupta...321
O replică a 'Tronului de Fier' din serialul "House Of The Dragon", un prequel al celebrei producţii HBO "Game of...238
Filmul de acţiune '"Bullet Train", punctat de gaguri şi umor negru, a debutat pe primul loc în box office-ul...290
Un nou vaccin anti-COVID-19 considerat eficient împotriva subvariantei Omicron va fi disponibil pentru populaţia din...205
O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost detonată duminică în nordul Italiei, într-o operaţiune în care 3.000...204
Hong Kong va reduce perioada obligatorie de carantină efectuată într-un hotel special de la o săptămână la trei...217
Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă...1509
Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...207
Un număr de 3.726 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 1 - 7...190
Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...494
Distribuirea pastilelor de iodură de potasiu se face în scopul administrării la persoanele de până în 40 de ani...481