rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 14 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, aviz favorabil pentru bugetul pe 2021

Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Parlamentului au avizat favorabil, vineri, bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) pentru anul 2021, anunță AGERPRES, citat de stiripesurse.ro

Deputaţii şi senatorii din cele două comisii de specialitate au avizat proiectul cu 42 de voturi "pentru". Toate cele 27 de amendamente depuse au fost respinse.

"Este un buget care respectă în totalitate principiile pe care le-am avut în vedere în momentul în care s-a construit bugetul pe 2021 al acestui Guvern. Primul principiu a fost susţinerea investiţiilor. Este un element extrem de important şi cred sincer că eforturile pe care le-am făcut în ultimele zile, în ultimele săptămâni au avut rezultate, pentru că avem o creştere de aproape 25% pe capitolul de investiţii, o creştere care, deşi aplicată la o sumă relativ mică, este un pas important înainte şi ne oferă o perspectivă pozitivă în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor. Majoritatea acestor sume se duc la Apele Române şi lucrările începute de Apele Române să fie finanţate şi continuate. De asemenea, avem creşteri semnificative la proiecte pe fonduri europene nerambursabile. Este un alt principiu al acestui buget: vrem să atragem fonduri europene, astfel încât bugetul naţional să nu fie prea împovărat", a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna, la prezentarea bugetului ministerului.

El a subliniat că MMAP a avut acumulată o datorie de peste 100 milioane de lei reprezentând datorii la proprietari de păduri şi la proprietarii de terenuri agricole şi de animale care au suferit atacuri ale animalelor sălbatice şi, de aceea, la acest capitol au fost majorate sumele alocate pentru a fi onorate plăţile şi pentru a avea o bază pentru plata datoriilor în 2021.

Totodată, la Capitolul bunuri şi servicii se regăsesc creşteri, care vizează Administraţia Naţională de Meteorologie, în timp ce bugetul pentru salarii a fost ţinut în parametrii de anul trecut.

"Drept urmare, cu majorarea investiţiilor, cu majorarea sumelor pentru restanţe şi datorii şi ţinerea în coordonate acceptabile a bugetului pentru salarii cred că avem un buget care ne oferă o perspectivă pozitivă pentru anul 2021", a punctat Barna.

Propunerea de buget pentru Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pe anul 2021 este de 1,409 miliarde de lei credite bugetare, în creştere cu aproximativ 24,50% faţă de anul precedent.

De asemenea, valoarea creditelor de angajament se ridică la 2,734 miliarde de lei, mai mare cu 138,74% comparativ cu anul 2020.

Bugetul alocat ministerului de resort propune creşteri importante la capitolul investiţii, de până la 25%, plata datoriilor restante şi o gestionare mai eficientă a resurselor în vederea scăderii cheltuielilor de funcţionare.

sâmbătă, 27 februarie 2021817
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii
mai mult...Politică
14 apr 00:14PoliticăGorghiu: În curând, agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS

Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că, prin brăţările electronice pentru agresori, România se va îndepărta de...353

14 apr 00:13PoliticăCiolacu: Eu nu pot să instig oamenii să iasă acum în stradă. PSD ia în considerare greva parlamentară303
14 apr 00:13PoliticăKelemen Hunor: Într-o pandemie, într-o criză, din viaţa oamenilor nu faci subiecte politice305
14 apr 00:00PoliticăAUR contestă la Curtea de Apel restricţiile impuse de Guvern pe parcursul stării de alertă

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a demarat procedurile de contestare la Curtea de Apel a restricţiilor impuse de...294

14 apr 00:00PoliticăAEP: Peste 13 milioane de lei, subvenţii virate partidelor în luna aprilie265
14 apr 00:05PoliticăCiolacu spune că Orban a încălcat regulamentul în privinţa moţiunii simple: Vom face sesizare la CCR356
14 apr 00:05PoliticăCiolacu: „Ministrul Voiculescu a ştiut, înainte de incident, că TIR-ul în care au murit trei oameni este defect“

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus, marţi, că ministrul sănătăţii a ştiut, înainte de incidentul de la Spitalul...436

14 apr 00:05PoliticăGuvernul va reglementa miercuri suspendarea activităţii operatorilor economici care nu respectă regulile anti-COVID523
14 apr 23:21PoliticăRafila, PSD: Noi ne grăbim cu moţiunea, pentru a-i da ocazia premierului să îl remanieze pe Voiculescu391
14 apr 23:21PoliticăProfesorii nevaccinați ar putea preda doar online. Explicațiile ministrului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat marți la Digi24 că există o „presiune din ce în ce mai mare din...626

14 apr 00:06PoliticăCIRC în PARLAMENT. Dianei Șoșoacă i s-a INTERZIS să intre în SALĂ cu masca transparentă3169
14 apr 00:10PoliticăFlorin Cîțu: Capacitatea de vaccinare anti-COVID a ajuns la 115.000 de persoane pe zi524
Vremea
8.9°8.8° - 8.9° miercuri, 14 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 89%
Vânt: 8.17 m/s
Presiune: 1011 milibari

Loto
6/4912174441127
5/4034383531165
joker642445338
Horoscop
mai mult...SPSportRT
14 apr 00:00SportChampions League: Bayern Munchen și Porto câștigă, dar PSG și Chelsea merg în semifinale

Victoria obținută de Bayern Munchen la Paris (1-0) nu a fost suficientă. PSG a eliminat deținătoarea trofeului și...498

14 apr 00:00SportOFICIAL Dușan Uhrin Jr, noul antrenor al echipei Dinamo

Duşan Uhrin Jr. este noul antrenor al echipei FC Dinamo, începând de marţi seară, în locul lui Gheorghe Mulţescu,...377

14 apr 00:00SportStefanos Tsitsipas, Grigor Dimitrov și Fabio Fognini merg mai departe (Rezultatele zilei)

Grecul Stefanos Tsitsipas, al patrulea favorit, a obținut calificarea în optimile de finală ale turneului de...287

14 apr 00:00SportGigi Mulțescu și-a anunțat demisia de la Dinamo: "Mă opresc aici"

Dinamo a fost învinsă de Astra Giurgiu, scor 1-0, în turul semifinalelor Cupei României, iar la finalul partidei...347

Local
14 apr 21:57LocalBEAT și FĂRĂ permis, a FURAT un Tico și a BUȘIT 3 MAȘINI!

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, la data de 11.04.2021, a formulat...813

14 apr 21:56LocalŢigări de contrabandă, depistate la bordul unei nave în Portul Constanța

Polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit mai multe pachete cu țigarete de contrabandă la...795

14 apr 21:55LocalÎncă un CONTAINER încărcat cu deșeuri, depistat în Portul Constanţa Sud Agigea

766

14 apr 21:55LocalRECIDIVISTĂ, ÎNCARCERATĂ pentru FURT CALIFICAT

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, la data de 12 aprilie a.c., au identificat o femeie, de...902

14 apr 21:55LocalPrins, la VOLAN, BEAT şi fără PERMIS

Mai multe infracțiuni la regimul rutier au fost constatate de polițiștii constănţeni în ultimele 24 de ore....731

14 apr 21:55LocalMINOR, CERCETAT după ce a FURAT DOUĂ TELEVIZOARE

621

Politică
14 apr 23:21PoliticăProfesorii nevaccinați ar putea preda doar online. Explicațiile ministrului Educației

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat marți la Digi24 că există o „presiune din ce în ce mai mare din...626

14 apr 00:06PoliticăCIRC în PARLAMENT. Dianei Șoșoacă i s-a INTERZIS să intre în SALĂ cu masca transparentă

Senatoarea Diana Șoșoacă s-a certat cu șefa Comisiei Juridice din Senat, Iulia Scânteie. Șoșoacă a venit la...3169

14 apr 00:10PoliticăFlorin Cîțu: Capacitatea de vaccinare anti-COVID a ajuns la 115.000 de persoane pe zi

524

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2517

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...2708

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

3739

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...3713

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7055

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8049

Monden
14 apr 00:00Monden„Dynamite“, piesa grupului de K-pop BTS, a depăşit 1 miliard de vizualizări pe YouTube

''Dynamite'', piesa grupului de K-pop BTS, a depăşit 1 miliard de vizualizări pe YouTube, la câteva luni după ce...294

14 apr 00:00MondenGala Met va avea loc în septembrie 2021 şi mai 2022

Gala Met, unul dintre cele mai importante evenimente mondene ale anului organizate la New York, va avea loc în doi...284

14 apr 00:00MondenOSCAR 2021: Ceremonie cu prezenţa fizică a vedetelor, nu prin Zoom

261

14 apr 00:00MondenAndreea Bălan și George Burcea au îngropat securea războiului: „Nu regret nimic. Nici pe el“

Andreea Bălan (36) a fost invitată să participe la podcast-ul moderat de către Cătălin Măruță. Vedeta a...378

14 apr 00:00MondenMacaulay Culkin și Brenda Song au devenit părinți. Ce nume va purta micuțul

Macaulay Culkin, devenit cunoscut datorită personajului Kevin din pelicula "Singur acasă", și iubita lui au devenit...461

14 apr 00:00MondenArnold Schwarzenegger vrea iar pătrăţele, la 73 de ani!

Gata, s-a terminat cu îndoparea: Arnold Schwarzenegger intră la regim de slăbit! El vrea să redevină un pachet de...360

14 apr 00:00MondenActorul Joseph Siravo, cunoscut pentru rolul din serialul „The Sopranos“, a murit la vârsta de 66 de ani

Actorul Joseph Siravo, cunoscut pentru interpretarea tatălui mafiot al lui Tony Soprano în serialul de succes ''The...318

14 apr 00:00MondenJ-Lo, H.E.R. şi Foo Fighters, prezente la un concert de promovare a campaniei de vaccinare anti-COVID-19

Selena Gomez, Jennifer Lopez, J Balvin sau trupa Foo Fighters se numără printre vedetele care vor participa la "VAX...283

14 apr 00:00MondenDisney+ pregăteşte un serial despre David Beckham ca mentor al unor tineri fotbalişti

247

Mapamond
14 apr 00:00MapamondSUA: Minneapolis sub tensiune în creştere după moartea unui tânăr de culoare ucis de poliţie

Minneapolis a cunoscut marţi a doua seară de demonstraţii, în pofida intrării în vigoare a unei interdicţii de...280

14 apr 00:00MapamondCel puţin 20 de morţi într-un accident de autobuz în Peru

Cel puţin 20 de oameni şi-au pierdut viaţa într-un accident de autobuz în Peru, informează marţi dpa şi Xinhua,...265

14 apr 00:00MapamondCoronavirus: India aprobă vaccinul rusesc Sputnik V

254

14 apr 00:00MapamondOMS cere suspendarea la nivel mondial a vânzării de mamifere sălbatice vii pe pieţele alimentare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut marţi suspendarea la nivel mondial a vânzării de mamifere...281

14 apr 00:00MapamondIsraelul revine, de duminică, la clasele cu efectiv complet de elevi

Cancelaria prim-ministrului Benjamin Netanyahu a anunţat marţi că guvernul a decis redeschiderea pe scară largă a...290

14 apr 16:38MapamondCoronavirus: Aproximativ 7,7 milioane de doze de vaccin, administrate în Polonia

253

Sănătate
14 apr 00:00SănătateBeneficiile usturoiului: te ajută să combați răceala și să crești imunitatea

Tu cât de des mănânci usturoi? Știm că fugi de el din cauza mirosului neplăcut, însă știm la fel de bine și...326

14 apr 00:00SănătateDe ce apare starea de somnolență după masă?

Cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată de ce te ia somnul după masă de seară sau de prânz, oricât ai fi fost...390

14 apr 12:04SănătateEști vegetarian sau vegan? Aceste alimente care conțin fier sunt excelente pentru ține

297

14 apr 00:00SănătateObezitatea și boala Alzheimer: cum sunt conectate?

Un studiu al Departamentului de Neuroștiințe de la Universitatea Sheffield din Regatul Unit a analizat relația dintre...281

14 apr 00:00SănătateCe impact are îngrijorarea excesivă asupra organismului?

Te îngrijorezi des? Poate că, în sinea ta, ai impresia că prin îngrijorare poți preveni ca anumite lucruri...311

14 apr 00:00SănătateTot ce trebuie să știi despre borș, un leac tipic românesc

Ca și conținut, un borș de casă realizat după o rețeta corectă este bogat în vitamine, minerale, carbohidrați,...337

14 apr 00:00SănătateBrânza tofu: contrandicaţii, conținut nutriţional și cum o poți consuma

Tofu este o brânză făcută din laptele obținut din boabe de soia. Bineînțeles, această nu conține gluten și...300

14 apr 00:00SănătateCum recunoști o lampa cu sare de Himalaya contrafăcută

Sarea de Himalaya are o mulțime de beneficii pentru sănătate, de aceea lămpile cu sare de Himalaya sunt la modă...370

14 apr 00:00Sănătate8 moduri prin care poți reduce stresul din viața ta

295

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT