REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Ministerul Sănătăţii: 155 de persoane cu COVID, internate la terapie intensivă

Ministerul Sănătăţii: 155 de persoane cu COVID, internate la terapie intensivă

Replica API 23 iulie 2022 | 00:00 329

În unităţile sanitare de profil sunt internate 2.432 persoane cu COVID-19, cu 131 mai multe faţă de ziua precedentă, a informat Ministerul Sănătăţii.

La ATI sunt trataţi 155 de pacienţi, cu 11 mai mulţi faţă de ziua anterioară, dintre care 136 sunt nevaccinaţi anti-COVID, scrie Agerpres.

Din totalul pacienţilor internaţi, 385 sunt minori, cu şase mai mulţi faţă de ziua precedentă, trei fiind la ATI, iar restul pe secţii.

În ultimele 24 de ore au fost raportate trei decese în rândul pacienţilor cu COVID-19 (doi bărbaţi şi o femeie).

Două dintre decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 70 - 79 de ani şi unul la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, cei trei pacienţi decedaţi prezentau comorbidităţi.

Doi dintre pacienţii decedaţi erau vaccinaţi anti-COVID, iar unul era nevaccinat.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, 65.839 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272