REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.6° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
25.6° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Ministerul Sănătății A GREȘIT! Spitalul Mangalia ARE autorizație pentru transfuziile sanguine

Ministerul Sănătății A GREȘIT! Spitalul Mangalia ARE autorizație pentru transfuziile sanguine

Replica API 6 august 2016 | 00:03 742

În sistemul sanitar românesc funcţionează 108 unităţi sanitare publice şi 34 unităţi private fără unităţi de transfuzie sanguine autorizate, a anunțat, de dată recent, Ministerul Sănătății, după cazurile de decese ca urmare a unor transfuzii care nu erau compatibile din punct de vedere al grupei sanguine cu pacienții. Pe lista oferită, zilele trecute, de Ministerul Sănătății, figurau și două spitale din Constanța, între care și cel de la Mangalia.

Lista cuprinde însă erori, Spitalul Municipal Mangalia fiind autorizat. “Am făcut demersuri pentru autorizare de mai mult timp, iar de o lună de zile suntem autorizați. Avem și medic hematolog, sunt puține spitale județene care au. De asemenea, am fost acreditați ca și spital”, a precizat dr. Paula Untaru, manager interimar al Spitalului Municipal Mangalia.

Amintim că Ministerul Sănătăţii a realizat o centralizare a situaţiei autorizării unităţilor de transfuzii din spitalele româneşti publice şi private. Pe de-o parte, ministerul a cerut situaţiile de la Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) din toate judeţele, iar pe de altă parte a comparat aceste rezultate cu unităţile care primesc sânge şi produse sanguine de la Institutul Naţional de Hematologie şi Centrele de Transfuzii. Rezultatul, conform ministerului, arată că 108 unităţi publice şi 34 private funcţionează fără unităţi de transfuzii autorizate de DSP-uri. Iată însă că ministerul ar trebui să reverifice datele primite de la DSP-uri, având în vedere exemplul de la Mangalia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699