Ministerul Transporturilor va încasa dividende din profitul Portului Constanța
Ministerul Transporturilor va încasa dividende din profitul Portului Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAni la rând, Portul Constanţa a fost „vaca de muls” a unora și a altora... care au ajuns, între timp, să dea cu subsemnatul la DNA și credem că, în viitorul apropiat, vor urma și alții. Pe de o parte, o bucată din profit se ducea către vistieria municipalităţii, iar de cealaltă parte, Fondul Proprietatea, acţionar al CNAPMC, continua să pretindă ca profitul să îi fie „vărsat” pentru dividende, fără să existe o minimă preocupare pentru investiţii. Cu o infrastructură din ce în ce mai precară, care totuși începe să se refacă, Portul Constanţa este tot mai atractiv. Cu un profit estimat, pe 2024, la 143,1 milioane de lei, compania se pregătește să împartă dividendele către acționari: în speță Ministerul Transporturilor și Fondul Proprietatea.
Pe 27 mai a.c., a fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor pentru a supune la vot mai multe proiecte. Printre acestea, aprobarea propunerii privind distribuirea profitului pe anul 2024 și aprobarea distribuției a sumei de 61 de milioane de lei, echivalentul a peste 12 milioane de euro, din profitul net realizat, aferent anului 2024 către acționarii societății. Suma este considerabil mai mică față de anul 2022, când dividendele se ridicau la valoarea de 20 de milioane de euro.
Fondul Proprietatea SA este acționarul minoritar al Portului Constanța, deținând 20% din acțiunile CN Administrația Porturilor Maritime SA, în timp ce Ministerul Transporturilor deține 80% din compania portuară.
Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime SA” Constanța a declarat un profit record în 2023 de 195.356.718 lei (39.071.344 euro), cu o creștere de 70% față de anul 2022. Cifra de afaceri este și ea la un nivel istoric, în creștere față de anul trecut cu 13%, având o valoare de 545.455.306 lei, adică peste 109 milioane de euro. Față de acum 5 ani, cifra de afaceri a crescut cu aproximativ 200 milioane de lei, trendul fiind unul pozitiv în acest interval, dat fiind faptul numărului mare de investiții.
Administratorii CN APM SA Constanța sunt Catană Dan-Alexandru, Chirilă Constantin, Diaconu Cătălin, Drumea Mihnea Claudiu, Gavruță Adrian-Daniel, Vlad Elena.. Conducerea executivă este asigurată de Mihai Teodorescu, Director General, Costin - Valeriu Avătavului, Director General Adjunct, Maria Mergiu, Director Financiar, Daniel Căpățână, Director Operațiuni Portuare cu atribuții delegate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)