Ministerul Transporturilor vrea să facă din Spitalul CF Constanța o afacere imobiliară?!
Ministerul Transporturilor vrea să facă din Spitalul CF Constanța o afacere imobiliară?!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSpitalul CF Constanța a fost reevaluat printr-o decizie a Ministerului Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu, și valorează acum cu 3 milioane de euro mai mult decât era înainte. Reamintim că, în 2023, Guvernul pregătea transferul tuturor celor 15 spitale ale Ministerului Transporturilor către primării și/sau universitățile de medicină.
Hotărârea de Guvern privind modificarea și actualizarea valorii de inventar, ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Spitalului CF
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a lansat pe 25 aprilie 2025 în dezbatere publică un proiect de act normativ privind reevaluarea Spitalului CF Constanța.
Este vorba despre o „Hotărâre de Guvern privind modificarea și completarea, după caz, a denumirii, descrierii tehnice, adresei și actualizarea valorii de inventar, ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Spitalului Clinic Căi Ferate Constanța, unitate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii”.
Astfel, în urma reevaluării efectuate de Rosa Trade Internațional SRL, prin evaluatorul autorizat Remus Iuhasz, au fost obținute noi valori ale Spitalului CF Constanța, „consemnate în Rapoartele de evaluare nr. P23077/06.07.2023; nr. P23078/06.07.2023; nr. P23076/06.07.2023, precum și a Extraselor de CF eliberate în 2024 și 2025 de către O.C.P.I. Constanța, în condițiile legii”.
Diferență din reevaluare de 15.031.416 lei
Conform proiectului de act normativ, pentru terenul de 3.679 metri pătrați, „valoare actuală de inventar este 1.452.200 lei, după reevaluare valoarea de inventar este de 3.714.932 lei. Diferența din reevaluare este de 2.262.732 lei”. De asemenea, pentru clădirea „Policlinica CF Constanța”, „valoare actuală de inventar este 2.335.863 lei, după reevaluare valoarea de inventar este de 3.760.589 lei. Diferența din reevaluare este de 1.424.726 lei”. Totodată, în ceea ce privește clădirea „Spital CF Port Constanța”, „valoare actuală de inventar este 228 lei, după reevaluare valoarea de inventar este de 5.986.354 lei. Diferența din reevaluare este de 5.986.126 lei”.
Prin același raport de reevaluare, se schimbă denumirea din ”„Policlinica 700 consultații/zi” în „Spitalul Clinic CF Constanța”, în cazul căreia „valoarea actuală de inventar este 455.500 lei, după reevaluare valoarea de inventar este de 5.813.332 lei. Diferența din reevaluare este de 5.357.832 lei”.
În final, „valoarea de inventar a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, rezultată în urma reevaluări este de 19.275.207 lei. Diferența din reevaluare a fost calculată la 15.031.416 lei”. Iar ministerul face și o ultimă precizare: „la momentul promovării prezentului act normativ, nu au fost identificate informații din care să rezulte că, bunurile prevăzute în anexă, sunt grevate de sarcini și/sau fac obiectul unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești”.
Spitalul CF Constanța, plin de datorii la stat, dar mai valoros
Concluzia este că Spitalul CF Constanța va deveni brusc cu 15 milioane de lei, echivalentul a 3 milioane de euro, mai valoros, fără ca Ministerul Transporturilor să miște un deget, în afara unei semnături cu pixul pe raportul de reevaluare.
Din motivația Hotărârii de Guvern promovate, reiese că reevaluarea a fost făcută doar pentru că trebuia făcută, fără niciun motiv anume. Pe de altă parte, este de notorietate faptul că Spitalul CF Constanța se află în pragul colapsului, cu datorii la începutul acestui de circa 11,2 milioane de lei, din care peste 9 milioane de lei doar către ANAF.
În mod evident, Ministerul Transporturilor este cel mai prost manager cu putință pentru un spital în general, și mai ales pentru cel din Constanța, în particular.
Spitalul CF Constanța nu și-a găsit stăpân nou după legea din 2023
În acest context, trebuie reamintit și demersul inițiat acum 2 ani de guvernul condus la acea vreme de Nicolae Ciucă. Executivul anunța în martie 2023 că un Comitet interministerial coordonat de secretarul general al Guvernului (pe atunci Marian Beacșu, în prezent vicepremier) pregătește transferul întregii rețele de spitale aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor către autoritățile locale.
Motivația oficială era că serviciile medicale oferite de aceste spitale trebuie să fie aduse cât mai aproape de nevoile comunității. Neoficial, este de notorietate că aceste spitale au reprezentat dintotdeauna o bătaie de cap pentru Ministerul Transporturilor.
Ulterior, în decembrie 2023, a fost aprobată și legea prin care toate cele 15 spitale ale Ministerului Transporturilor să fie transferate către alte ministere și instituții, precum MApN, MAI, SRI, SIE, STS, Ministerul Justiției, Academia Română, universități de medicină și autorități locale.
Timpul a trecut, iar Spitalul CF Constanța încă nu și-a găsit un proprietar nou, care să-l repună pe picioare. Iar acum, dintr-odată, Ministerul Transporturilor și-a adus aminte că nu l-a mai evaluat de mult și i-a crescut brusc valoarea cu 3 milioane de euro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
9° Constanța 















