REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Ministrul Agriculturii dă asigurări că toţi fermierii afectaţi de secetă vor primi despăgubiri

Ministrul Agriculturii dă asigurări că toţi fermierii afectaţi de secetă vor primi despăgubiri

Replica API 13 aprilie 2020 | 00:00 815

Adrian Oros

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a dat asigurări, la Tulcea, că fermierii afectaţi de secetă vor primi în acest an despăgubiri din partea statului.

Ministrul a avut o întâlnire cu oficialităţile tulcene pentru a afla situaţia culturilor din judeţ şi suprafeţele irigabile şi a menţionat că autorităţile sunt preocupate să asigure funcţionarea sistemului de irigaţii.

"I-am asigurat pe fermieri că toţi cei care vor suferi pagube din cauza secetei anul acesta vor primi despăgubiri pentru că aşa e normal. Comitetele pentru situaţii de urgenţă se vor întruni şi vor merge să evalueze dimensiunea pagubelor, astfel încât să avem o imagine cât mai obiectivă, să ştim exact câţi bani trebuie să alocăm, iar fermierii să fie despăgubiţi", a afirmat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Oros a mai spus că şi apiculturii afectaţi de secetă vor primi sprijin prin Programul Naţional Apicol care urmează să fie adoptat prin hotărâre de Guvern.

"Ne preocupăm acum ca pe toate suprafeţele irigabile să fie apă suficientă. Am alocat bani atât pentru modernizarea infrastructurii principale cât şi pentru extinderea infrastructurii secundare, precum şi pentru plata apei şi a curentului până la pompele de punere sub presiune. Îi îndrumăm pe fermieri să facă cereri de încheiere a contractelor pentru ca apa să ajungă la culturi", a menţionat ministrul Oros.

În ceea ce priveşte piscicultura, ministrul Agriculturii a precizat că platforma deschisă producătorilor agricoli este deschisă şi celor piscicoli din Delta Dunării.

De asemenea, ministrul Oros a atras atenţia că ordonanţele militare emise până acum vin în sprijinul populaţiei.

"Ordonanţele militare ne permit să luăm măsuri graduale şi de câte ori e nevoie. Asta nu înseamnă că peste o săptămână sau două, pe anexa aceea nu poate să apară sau să dispară un aliment sau două, în funcţie de evoluţia stocurilor şi de cum funcţionează şi piaţa europeană. Toate statele europene sunt îngrijorate şi fiecare încearcă să-şi ia măsuri asiguratorii", a mai spus ministrul Agriculturii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asa dorim si noi sa facem ceva si in tara, sa avem un minim de confort, adica sa avem ce manca.
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272