Ministrul Alexandru Nazare respinge afirmațiile lui Grindeanu despre înghețarea salariului minim
Ministrul Alexandru Nazare respinge afirmațiile lui Grindeanu despre înghețarea salariului minim
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Finanțelor a declarat, la Antena 3 CNN, că salariul minim pe economie nu ar trebui majorat deocamdată. Alexandru Nazare a precizat că, deși economia a scăzut constant din 2021 până în prezent, salariul minim a crescut cu 75%, iar în acest moment Guvernul trebuie să țină cont de starea economiei. Totodată, ministrul Finanțelor a spus că nu crede că România riscă declanșarea procedurii de infringement, așa cum susține Sorin Grindeanu, dacă nu majorează salariul minim.
„Dacă ne uităm la salariul minim... ar trebui să ne uităm în dinamica din ultimii ani. Pe un fond de decelerare economică, de scădere economică an de an, din 2021 până astăzi, noi am crescut salariul minim cu 75%. Cred că ar trebui să fim atenți, cred că ar trebuie să punem mai mult preț pe coordonarea între dinamica economiei și creșterile salariului minim.
Astfel încât și pentru antreprenori să le fie ușor în momentul în care să acopere noile costuri legate de salariul minim. Am ajuns anul trecut la o creștere de 0,8%. Noi am crescut de la 2.300 la 4.050. Totuși, nu putem să nu ținem cont de competitivitatea economiei, mai ales când ne dorim să o relansăm”, a spus ministrul Finanțelor la emisiunea Ora de foc.
Referitor la afirmațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, că România riscă declanșarea unei proceduri de infrigement dacă nu majorează salariul minim, Alexandru Nazare a spus că crede în acest scenariu.
„Nu cred că este vorba de un infringement, pentru că este vorbа de adecvarea salariului minim. Nu cred că poate fi vorba de un infringement”, a spus Nazare.
„Procedura de infringement” este mecanismul prin care Comisia Europeană sancționează un stat membru al Uniunii Europene atunci când acesta nu respectă legislația UE
Întrebat dacă salariul minim trebuie majorat, ministrul Finanțelor a spus că „mai degrabă” nu trebuie mărit, cel puțin „nu în acest moment”.
Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a declarat, la Antena 3 CNN, că discuția din Coaliție privind majorarea sau înghețarea salariului minim nu este încă încheiată. Petre Florin Manole a explicat că premierul Ilie Bolojan le-a transmis că economia României nu își permite, în acest moment, o creștere a salariului minim, dar a precizat că PSD are argumente în favoarea majorării pe care le va prezenta prim-ministrului.
Cât este salariul minim
În prezent, salariul minim este de 4.050 de lei brut (2.574 de lei net). Aproximativ 1,7 milioane de români încasează, în prezent, salariul minim pe economie, cel mai mulți în sectorul privat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




