REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, anunță ce se întâmplă cu programul Visa Waiver

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, anunță ce se întâmplă cu programul Visa Waiver

A.F. 2 aprilie 2025 | 00:00 819

Ministrul de Externe Emil Hurezeanu a dat lămuriri în ceea ce privește programul Visa Waiver, după ce acesta a fost anulat pe termen nelimitat de către SUA. Românii ar fi trebuit să poată intra în SUA fără vize de la 1 aprilie 2025, dar acum mai au de așteptat.

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, anunta ce se intampla cu programul Visa WaiverEmil Hurezeanu

Ministrul Hurezeanu spune că au fost deja programate întâlniri cu reprezentanții Departamentul de Securitate Internă pentru a lămuri problema.

“În această săptămână sunt programate întâlniri pentru clarificări cu responsabilii de la Departamentul de Securitate Internă. Este vorba de o decizie tehnică, privind dosarele de călătorii și, mai ales, migrație. Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul de Externe au demarat din prima zi o acțiune de clarificări cu resorturile americane competente, prin cele două ambasade. Acum și direct. Când vor fi mai multe informații, vor fi transmise”, a declarat Emil Hurezeanu, scrie Gândul.

Pe 11 ianuarie 2025, România devenea al 43 –lea membru al VWP, cu aproape o săptămână înainte ca Joe Biden să plece de la Casa Albă. După ce mandatul a fost preluat de Donald Trump, Departamentul de Securitate a Țării a primit o înștiințare prin care se anunța suspendarea includerii României pentru a efectua revizuiri.

Deocamdată SUA nu au oferit detalii despre această suspendare temporară. Există doar două țări care au fost excluse în trecut din program, Argentina, în 2002, și Uruguay în 2003.

Programul Visa Waiver permite ca turiștii din țările care fac parte din program să între în SUA  fără viză pe o durată de maxim 90 de zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Inca mai e in functie comunistul asta , usa nu da vize la tari cu regim hibrid comform indicelui de democratie
0
0
mircea crisan colinda: aho, aho copii si frati, pe linga boi va alaturati, dar nu in fata ca va impung cu coarnele in c*r, nu in spate ca va balega, printre ei, printre ei...
0
0