REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
8.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Ministrul Economiei: Uzinele Dacia şi Ford îşi vor relua activitatea din 4 mai

Ministrul Economiei: Uzinele Dacia şi Ford îşi vor relua activitatea din 4 mai

Replica API 24 aprilie 2020 | 00:00 684

Producţia de autovehicule de la Dacia şi Ford va reîncepe pe data de 4 mai, a anunţat, joi, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, într-o intervenţie la Digi 24, scrie Agerpres.

"Din ce cunosc eu, atât Dacia, cât şi Ford vor reporni producţia de autovehicule în data de 4 mai", a spus ministrul.

Grupul Renault România a anunţat, marţi, că activităţile de producţie la Uzinele Dacia de la Mioveni au fost reluate parţial, începând din 21 aprilie, pe bază de voluntariat, urmând ca, din data de 4 mai, să fie reluate activităţile în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri, respectiv Uzinei Vehicule, în Departamentul Presaj, a anunţat Grupul Renault România.

Compania a precizat că, încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecţie pentru ansamblul angajaţilor din toate sediile unde îşi desfăşoară activitatea.

Constructorul auto a anunţat întreruperea producţiei la uzinele din Mioveni din data de 17 martie până pe 5 aprilie, în contextul pandemiei de coronavirus. Pe data de 2 aprilie, compania menţiona că prelungeşte perioada de întrerupere a activităţii de producţie la uzinele Dacia de la Mioveni, "în acord cu partenerii sociali" şi "în contextul propagării virusului COVID-19 la nivel global şi al evoluţiei crizei sanitare".

Pe de altă parte, angajaţii fabricii Ford de la Craiova au intrat în şomaj tehnic începând de pe data de 19 martie 2020, până pe data de 30 aprilie, iar pe parcursul acestei perioade vor beneficia de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază.

Constructorul auto american Ford Motor Co a anunţat, pe data de 3 aprilie, ca măsura de suspendare a producţiei de vehicule şi motoare la majoritatea facilităţilor sale din Europa a fost prelungită, cel puţin, până la data de 4 mai, potrivit Reuters.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212