REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.7° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Ministrul Educației îi liniștește pe profesori: 'Nu se va ajunge la obligativitatea vaccinării'

Ministrul Educației îi liniștește pe profesori: 'Nu se va ajunge la obligativitatea vaccinării'

Replica API 31 august 2021 | 23:31 993

Peste 60% din angajații din școli sunt vaccinați, precum și 4% din elevii cu vârste între 12 și 15 ani, adică 30.000 de elevi. Sunt vaccinați 20% din copiii între 16 și 19 ani, adică 145.000, a declarat duminică, la Aleph News, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, scrie stiripesurse.ro

În ceea ce privește cadrele didactice, 185.000 din 300.000 sunt vaccinate. „Părinții sunt reticenți la vaccinarea elevilor. În fiecare școală vom avea o persoană care se va ocupa cu protecția sanitară. Profesorii desemnați din fiecare școală vor ține legătura cu DSP. Le vom trimite părinților un formular la care să răspundă dacă copilul este vaccinat sau nu, iar în cazul în care copilul nu este vaccinat, dacă își dă acordul pentru vaccinare. Din 13 septembrie, părinții vor primi aceste formulare. Eu rămân un susținător al vaccinării, dar vaccinarea este voluntară. Nu cred că se va ajunge la obligativitatea vaccinării”, a spus ministrul.

După rata de incidență de 6 la mie, situațiile vor fi diferite de la o localitate la alta. Una dintre ipoteze este că după rata de 6 la mie, toți elevii vor trece online. Alta ipoteză: după rata de incidență de 6 la mie, preșcolarii vor avea prezență fizică. Cei sub 12 ani vor intra online, iar cei peste 12 ani vor putea veni la școală dacă sunt vaccinați. Ar fi un bonus pentru cei vaccinați: să vină la școală.

„În scurt timp, vom lua o decizie finală pe aceste variante. Suntem obligați să lucrăm în scenarii. Dar va fi un ordin comun al ministrului Sănătății cu ministrul Educației pentru începerea școlii. Înainte de 1 septembrie, părinții vor afla cum începe școala. Cert este că școlile se deschid toate cu prezență fizică. Am reglementar și prima zi de școală. Ceremoniile de deschidere vor avea 2 condiții: La deschidere, în exterior, vor fi doar cu mască de protecție iar ceremoniile de deschidere vor fi maximum 1 oră și jumătate”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în emisiunea OFF/On The Record, pe Aleph News.

Despre recuperarea materiei pierdute de elevi în perioada pandemiei, Sorin Cîmpeanu a spus următoarele: „Pierderile pe materie au fost mari și foarte mari. Nu toți elevii din aceeași clasă au pierdut la fel. 246.000 dintre elevi s-au înscris la ore remediale din 3 milioane.

N-am avut mulți înscriși pentru ore remediale. Profesorii nu sunt pregătiți pentru predarea online. Mulți profesori și elevi și-au consolidat abilitățile digitale. Profesorii nu au fost formați pentru predarea online. Nu poți să iei mânuța copilului și să-l înveți să caligrafieze online. Sunt domenii și vârste la care nu se potrivește predarea online. Nimeni nu a avut în România platforme dedicate”.

Cât de protejate sunt școlile din România? „După Colectiv, România a fost șocată că școlile nu sunt securizate pentru incendii. Situația de acum nu diferă prea mult de 2015. În sistem avem baze diferite de raportare. Este nevoie de o armonizare și de o clarificare legislativă. Statul acesta se încurcă singur. Da, 574 de școli din România nu au încălzire. În inima sectorului 1, la informatică, nu există încălzire”, a afirmat Cîmpeanu, pe Aleph News.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vaccinarea obligatorie, ca pe vremea lui Ceausescu, este cheia!
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272