REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ministrul Finanțelor s-a dus peste protestatarii din stradă: Sunt doleanțe pe care nu le putem satisface

Ministrul Finanțelor s-a dus peste protestatarii din stradă: Sunt doleanțe pe care nu le putem satisface

Marius Cristian NITU 27 septembrie 2025 | 14:30 461

Ministrul Finanțelor a mers să discute personal cu protestatarii care au ieșit în fața instituției, nemulțumiți de viitoarele reorganizări și de măsurile de austeritate impuse de guvern.

Ministrul Finantelor s-a dus peste protestatarii din strada: Sunt doleante pe care nu le putem satisface
Alexandru Nazare Ministrul Finanţelor Publice

Nazare spune că deocamdată pretențiile angajaților nu pot fi satisfăcute
Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, a mers, sâmbătă, să discute cu protestatarii care s-au adunat în faţa sediului Ministerului Finanţelor. Nazare i-a invitat la discuţii pe reprezentanţii sindicaliştilor, declarând că înţelege nevoile acestora privind existenţa unui statut şi promiţând că fiecare dintre revendicări va fi analizată„ temeinic”.

Alexandru Nazare se află, sâmbătă, la discuţii cu reprezentanţii sindicaliştilor din finanţe, care au organizat un protest în faţa ministerului.

„Sunt doleanţe pe care nu le putem satisface în acest moment, dar e important să avem un dialog şi schimbarea în instituţie trebuie să se facă în acord cu toate organizaţiile şi să construim împreună. Înţeleg nevoile pe care le au, înţeleg nevoia de a avea un statut, dar trebuie analizată temeinic fiecare solicitare în parte şi să vedem câte dintre aceste solicitări pot fi satisfăcute. Ideea, de exemplu, de a avea o normare a muncii e o chestiune cu care eu sunt de acord, deja a pornit o astfel de acţiune Ministerul de Finanţe, astfel încât să avem o evidenţă foarte clară a activităţii fiecărei direcţii în parte, fiecărei persoane în parte. Deci sunt lucruri pe care putem să le realizăm împreună”, a declarat Alexandru Nazare sâmbătă, scrie News.ro

Sindicaliștii au o listă de zece revendicări

Sindicaliştii din finanţe au zece revendicări printre care finanţarea corectă pentru funcţionarea instituţiilor, fără costuri suportate de angajaţi, normarea realistă a muncii şi asigurarea personalului necesar, digitalizare accelerată şi eficientă care să ducă la eliminarea hârtiilor şi acces la baze de date. 

Participanţii la protestul de sâmbătă au precizat că fac acest protest într-o zi liberă pentru a nu afecta programul de lucru. potrivit: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere