Ministrul Justiției avertizează protestatarii: 'E necesară o reacţie fermă'
Ministrul Justiției avertizează protestatarii: 'E necesară o reacţie fermă'
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat miercuri că dreptul de a protesta este unul "absolut legitim", dar că, atunci când intră în contradicţie cu dreptul la sănătate al celorlalţi, trebuie să existe o reacţie foarte fermă a statului, scrie stiripesurse.ro
Întrebat, la Prima Tv, "cum se văd" de la Ministerul Justiţiei protestele din aceste zile, Stelian Ion a răspuns că există o diferenţă "destul de mare" în comparaţie cu manifestaţiile de acum câţiva ani.
"Protestele se văd altfel decât acum câţiva ani, când erau un alt gen de proteste, dar tot proteste erau şi atunci. Adevărul este că e o diferenţă destul de mare între cele două categorii de proteste. Acum e vorba de sănătatea oamenilor şi trebuie pusă în balanţă pe de o parte sănătatea oamenilor şi pe de altă parte dreptul de a protesta, care este un drept foarte important, un drept fundamental. Şi atunci trebuie să vedem care e limita aceea foarte fină între dreptul acesta de a-ţi spune punctul de vedere, de a-ţi striga nemulţumirea - absolut legitim şi e foarte firesc să se întâmple aşa, să existe acest drept - pe de altă parte, în momentul în care lucrurile acestea intră în contradicţie cu dreptul la sănătate al celorlalţi, avem o problemă şi aici cred că trebuie să existe o reacţie foarte fermă a statului", a spus ministrul Justiţiei.
Pentru a V-a noapte consecutiv mii de oameni au ieșit pe străzi în mai toate județele pentru a protesta împotriva restricțiilor anti-Covid-19 impuse de guvern.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14° Constanța 











