Ministrul Radu Marinescu anunță măsuri pe legile Justiției
Ministrul Radu Marinescu anunță măsuri pe legile Justiției
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Justiției, Radu Marinescu, anunță primele măsuri instituționale după apariția documentarului Recorder care a scos la iveală disfuncționalități grave în sistemul judiciar. Oficialul precizează că a discutat nu cu președintele, ci cu premierul, iar Guvernul va constitui un grup de lucru care să analizeze și să corecteze problemele semnalate.
Discuție la vârful Guvernului după apariția documentarului Recorder
Radu Marinescu a declarat că, imediat după apariția investigației jurnalistice, a solicitat public clarificarea aspectelor prezentate, întrucât acestea vizează direct activitatea din interiorul puterii judecătorești și actul de justiție.
„Nu am discutat cu domnul președinte, am discutat cu domnul premier. După ce au apărut dezvăluirile, am solicitat public lămurirea acestor aspecte, pentru că se invocau elemente care țin de activitatea din interiorul puterii judecătorești și de actul de justiție”, a spus ministrul Justiției.
CSM s-a sesizat, urmează verificări
Ministrul a subliniat că mecanismele instituționale au fost deja activate, iar Consiliul Superior al Magistraturii a început demersurile necesare.
„CSM s-a sesizat și vor fi efectuate verificări. Era necesară intervenția prin organismele de verificare”, a declarat Radu Marinescu.
Grup de lucru pentru modificarea legilor Justiției
În urma discuțiilor cu premierul, Guvernul a decis constituirea unui grup de lucru care să analizeze punctual problemele scoase la iveală de documentarul Recorder și să propună soluții legislative.
Am discutat cu premierul și am convenit să existe un grup de lucru care să analizeze coordonatele legate de îmbunătățirea legilor Justiției, pe aspectele discutate în investigație”, a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, grupul va fi constituit în perioada următoare și va avea o componență mixtă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













