REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Ministrul Sănătății anunță că excepțiile la neplata primei zile de concediu medical intră în vigoare din martie

Ministrul Sănătății anunță că excepțiile la neplata primei zile de concediu medical intră în vigoare din martie

Virgil STOIAN 12 februarie 2026 | 00:00 632

Ministrul Sănătății a anunțat că la începutul lunii martie va intra în vigoare legea care prevede neplata primei zile de concediu medical, iar până atunci vor fi adăugate categoriile exceptate. Alexandru Rogobete a declarat că printre excepții se numără bolnavii cronici, părinții care au copii bolnavi și femeile însărcinate.

Ministrul Sanatatii anunta ca exceptiile la neplata primei zile de concediu medical intra in vigoare din martie

„Estimez că în două săptămâni din acest moment va intra în vigoare și va aduce excepții de la neplata primei zile de concediu medical pentru toți pacienții cronici aflați în programele naționale de sănătate. Deci în momentul de față nu este nimeni sau nu se aplică nimănui această prevedere cu prima zi de concediu medical neplătită. Aceasta va intra practic în vigoare de la 1 martie, iar eu sper că până la 1 martie să reușim să introducem aceste excepții astfel încât nimeni să nu fie afectat”, a spus Alexandru Rogobete.

Ministrul Sănătății a anunțat că, pe lângă bolnavii cronici, vor fi exceptați de la lege și părinții care își iau concediu medical pentru pentru că au copiii bolnavi și femeile însărcinate. 

„Suplimentar se exceptează și femeile gravide aflate în concediu medical pre și postnatal. Inclusiv se introduce o excepție pentru părinții care stau în concediu medical atunci când copilul este bolnav”, a spus Rogobete. 

Anterior, ministrul Sănătății a admis că a greşit când nu a introdus din start excepţiile de la neplata primei zile de concediu medical. „Am greșit în privința concediului medical, nu am nuanțat din prima și nu am ținut cont de anumite particularități”, a spus el. 

Alexandru Rogobete a adăugat că măsura aduce economii de 120 de milioane de lei lunar. Ministrul Sănătății a promis că banii vor fi folosiți pentru a introduce noi medicamente pe lista celor compensate.  

Avocatul Poporului a contestat la CCR ordonanța de urgență prin care Guvernul nu mai plătește prima zi de concediu medical și l-a acuzat că restrânge ilegal drepturi fundamentale. Renate Weber a declarat că statul îi tratează pe toți contribuabilii ca pe niște fraudatori și îi lasă fără protecție tocmai pe bolnavii de cancer, pacienții cronici și victimele accidentelor. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce vă califică pe voi pentru funcțiile de miniștri? Vocea și talentul de afiliati politic ? Stimate ministru al sănătății, habar nu ai pe ce lume trăiești! Bă da , ai. La tine în minister( ca toți le aveți pe persona fizică) , anul are 12 luni , și fiecare lună are 28 zile !!!!!!!! Deci da, vocea și talentul de ,, activiști de partid vă califică.
4
0
Deci cei care au concediu medical în luna februarie rămân neplătiți cu o zi din concediu !
2
0
Daca tot nu se plateste prima zi , legal ar fi sa nu seretina CASS si Cas pentru acea zi , este f legal nu platesti ziu a pentru care eu contribui CASS atunci diminuez si ziua la CAS . De unde atata logica la prostimea care ne conduce . Bolojan un kiler . Rogobete un p***t ajuns ministru . Intai trebuie sa rumegi legile si apoi sa le schimbi,
4
0