Minivacanța de schi a elevilor nu a aglomerat pârtiile la munte. Video
Minivacanța de schi a elevilor nu a aglomerat pârtiile la munte. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSezonul de iarnă se apropie de final, însă stațiunile montane au devenit arhipline în această perioadă. Unele dintre ele....Vremea numai bună pentru o bătaie cu bulgări, gândul că dacă nu profită acum vor trebui să aștepte câteva luni bune până la noul sezon de iarnă, dar și faptul că majoritatea elevilor se află în vacanță de schi sunt doar o parte din motivele care i-au determinat pe mulți iubitori ai sporturilor de iarnă să se îndrepte către stațiunile montane. Weekendul 21-22 februarie a.c., pârtia Clăbucet a fost luată cu asalt de turiștii dornici să profite de vremea excelentă. Însă, nu a fost suficient de plină pe cât ne-am fi așteptat. Celor care nu s-au decis încă, le recomandăm această idee excelentă de ieșire din cotidian și le atragem atenția să se echipeze bine, căci temperaturile sunt scăzute, iar printre zăpada de pe pârtii se află și un strat consistent de gheață.
Hotelierii din stațiunile montane se bucură de încasări record în această perioadă, acum pe final de sezon. Vremea excelentă pentru o bătaie cu bulgări i-a îndemnat pe mulți să lase în urmă poluarea și monotonia din orașe și să se îndrepte către stațiunile de la munte, care au devenit arhipline.
Vacanța la schi a elevilor a contribuit la aglomerația din stațiunile montane
Chiar dacă timpul de așteptare pe DN1 a fost de câteva ore, efortul de a circula bară la bară a meritat din plin.
Valul de turiști care au optat pentru stațiunile montante a fost influențat, printre altele, și de faptul că majoritatea județelor au ales această perioadă pentru a acorda vacanță de schi elevilor din majoritatea unităților școlare. Fiecare județ a avut de ales ce perioadă alege pentru vacanța de schi acordată elevilor, astfel că majoritatea au ales săptămâna 17-21 februarie. Elevii din Constanța se vor bucura de vacanța de schi în săptămâna 24-28 februarie a.c.
Pe lângă vacanța de schi a elevilor, un alt factor care a condus la aglomerația de pe pârtii a fost și gândul că, dacă nu profită acum de vremea bună, iubitorii sporturilor de iarnă vor mai avea de așteptat câteva luni bune până la debutul următorului sezon de iarnă.
Pârtiile de la munte au fost arhipline... unele dintre ele. La Clăbucet din Predeal, de exemplu, au fost puțini turiști...Poate și pentru că domeniul schiabil nu era tocmai sigur, dat fiind faptul că era acoperit de gheață, producându-se mai mute accidentări.
se pot observa denivelările și stratul de gheață de pe pârtie
Prețurile sunt pentru toate buzunarele
Cât despre prețuri, sunt pentru toate buzunarele, astfel închiriatul unei sănii de plastic este de 20 lei, vinul fiert cu condimente se vinde cu prețuri între 10 și 14 lei, iar un aparat de făcut bulgării perfecți de zăpadă se comercializează cu aproximativ 35 lei.
Dacă nu v-am convins încă, mai aveți timp să vă faceți bagajele și să porniți spre munte, însă echipați corespunzător, deoarece printre stratul de zăpadă de pe pârtie se zărește și un strat lucios de gheață și denivelări. Pe pârtie nu au fost înregistrate evenimente neplăcute majore, însă este recomandat să fiți prudenți.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



