Minori de 11 şi 16 ani, prinşi la furat
Minori de 11 şi 16 ani, prinşi la furat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn constănţean s-a trezit cu hoţii în curte. În plus, aceştia sunt minori şi mai sunt cercetaţi şi în alte dosare. Totul s-a petrecut în seara de 25.06.2013, în jurul orei 20.30, când poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au fost sesizaţi de un bărbat de 45 de ani, din Constanţa, despre faptul că a surprins, în curtea imobilului, situat pe strada Comarnic, doi minori, pe care îi bănuieşte că i-au sustras bunuri din locuinţă. Poliţiştii deplasaţi cu operativitate la faţa locului au identificat pe suspecţi ca fiind I. Ş, de 16 ani, din localitatea Cobadin, judeţul Constanţa şi B. S., de 11 ani. Din primele verificări efectuate de poliţişti s-a stabilit că cei doi minori au pătruns în locuinţa părţii vătămate prin escaladarea gardului şi forţarea uşii de acces, de unde au sustras mai multe bijuterii şi un ceas de mână. Pe parcursul cercetărilor a rezultat faptul că minorii mai sunt suspectaţi de comiterea altor două furturi din locuinţe, fapte comise în aceeaşi seară. Cel în vârstă de 16 ani a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru furt calificat, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News