REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Mioara Velicu, șase decenii pe scenă. Ce spune artista despre viața profesională: „Nu am avut spatele asigurat”

Mioara Velicu, șase decenii pe scenă. Ce spune artista despre viața profesională: „Nu am avut spatele asigurat”

Andreea MUSAT 28 mai 2025 | 00:00 156

Mioara Velicu a avut o viață încercată, dar îi mulțumește publicului pentru că, spune ea, datorită lui a rezistat atâția ani. Interpreta de muzică populară a oferit un interviu pentru Știrile Antena Stars, interviu în care a mărturisit ce i-a dat tăria de a merge mai departe chiar și atunci când simțea că nu mai poate. 

Mioara Velicu, sase decenii pe scena. Ce spune artista despre viata profesionala: „Nu am avut spatele asigurat”Mioara Velicu

Mioara Velicu este una dintre cele mai iubite și apreciate interprete de muzică populară. De-a lungul anilor, artista a reușit să câștige inimile multor români care se bucură de piesele ei.

Mioara Velicu, șase decenii pe scenă


Pentru moment, Mioara Velicu a dat timpul înapoi și a povestit cum au fost cei 60 de ani pe scenă. Cele șase decenii petrecute în lumina reflectoarelor au avut farmecul lor, chiar dacă nu a fost totul roz, spune interpreta de folclor.

„Drumul a fost greu, dar dacă insiști și dacă faci ceea ce îți place, nu poate să fie decât frumos.”, a spus Mioara Velicu.

Interpreta de folclor spune că nu a avut un „spate” care să o propulseze, așa cum se întâmplă adesea în lumea artistică. Artista a mărturisit că speră ca în continuare vocea ei să rămână neschimbată, să poată bucura publicul în continuare cu muzica ei.

„Sigur, am avut și greutăți, și opreliști, nu am avut un spate asigurat ca să zic așa, că trebuie să fie cineva care să te propulseze. Din Vaslui mai rar pe chemau la televiziuni, la Revelion sau la show-uri. Eu aș fi fost în stare să fac multe lucruri. (...) Dumnezeu mi-a dat putere, Dumnezeu mi-a dat glas, m-a hărăzit cu o voce frumoasă și dacă la vârsta asta pot cânta live, înseamnă că mai am ceva de spus și sper ca în continuare să meargă vocea, să pot bucura publicul care m-a făcut ceea ce sunt la ora actuală”, a spus Mioara Velicu.


Soțul Mioarei Velicu a murit cu mai bine de un deceniu în urmă


Au trecut mai bine de 10 ani de când Mioara Velicu și-a pierdut soțul. Cu ceva vreme în urmă, vedeta declara că dacă bărbatul ar fi avut mai multă grijă de sănătate după episodul în care s-a intoxicat cu monoxid, probabil ar fi fost în viață și în prezent. Partenerul de viață al artistei a decedat în urma unor probleme pe aortă.

„În 2013 a murit, pentru că el avea două cheaguri pe aortă care nu puteau fi rezolvate și mereu mergeam la un doctor care îi făcea o injecție, dar dacă el s-ar fi îngrijit atunci, probabil că trăia și astăzi”, a spus artista cu ceva vreme în urmă, potrivit spynews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere