Mircea Drăghici și Constantin Nicolescu, achitați în dosarul Consultanța
Fostul trezorier al PSD și fostul șef al CJ Argeș, Mircea Drăghici și Constantin Nicolescu, au fost achitați miercuri în dosarul „Consultanța”, deschis în 2015 de procurorii DNA Pitești. Decizia de achitare nu este definitivă, ci e cu apel în termen de 10 zile. Procurorii DNA Piteşti au dispus trimiterea în judecată, în 2015, lui Constantin Nicolescu, la data faptelor preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice (PSD), pentru folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).
Totodată, a fost trimis în judecată deputatul Mircea Gheorghe Drăghici, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).
În acest dosar, au mai fost trimişi în judecată a 38 de inculpaţi care, la data faptelor, erau primari şi viceprimari de localităţi din judeţul Argeş.
Ulterior, judecătorii au decis rejudecarea de la zero a dosarului.
În noiembrie 2015, Mircea Drăghici, Constantin Nicolescu, 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă au fost trimiși în judecată de către procurorii DNA Piteşti. În dosar s-a stabilit un prejudiciu total de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de primării din Argeș prin încheierea unor contracte de consultanţă cu o firmă apropiată de Mircea Drăghici, scrie stiripesurse.ro.

Bravo Escu! Foarte bine ai comentat. Te felicit.
Va dati seama;astia achitati,Tariceanu achitat pentru ca altfel ii tragea si pe alti dupa el,acum Nutzi are mari asteptari sa fie eliberata si ea caci altfel are si ea cunostinte cu fapte penale fara dosar penal.A ajuns Romania tara trocurilor intre mari hoti si spagari cu ajutorul justitiei si politicieni spun:"bai astia din Uniunea Europeana dece nu primiti Romania in spatiul Schenghen?.
Petre Daea se întoarce la ministerul Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, implicat într-un dosar de...411
Guvernul loveşte în micii întreprinzători, în acţionarii companiilor, în românii care obţin venituri din...219
AUR solicită BNR să utilizeze cu discernământ dobânda de politică monetară, „astfel încât românii și mediul...166
Ministerul Finanţelor propune abrogarea impozitului specific unor activităţi, începând din luna august a acestui...617


ConstanțaUmiditate: 56%
Vânt: 1.72 m/s
Presiune: 1014 milibari

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...158
David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat cu al doilea timp în finala probei de 200 m liber,...147
Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney...401
Un fotbalist din Premier League, care era așteptat să participe la Cupa Mondială din această iarnă, a fost arestat...284


Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează marţi că 28 de pompieri români cu trei maşini de stingere...238
Prețurile solicitate în iunie pentru apartamentele noi și vechi disponibile spre vânzare la nivel național s-au...334
Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...287
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 7.00, polițiști din cadrul Biroului de Poliție Vama Veche – 2 Mai au...330
AUR solicită BNR să utilizeze cu discernământ dobânda de politică monetară, „astfel încât românii și mediul...166
Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...299
Ministerul Finanţelor propune abrogarea impozitului specific unor activităţi, începând din luna august a acestui...617
Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ şi prestări servicii vor fi obligate să accepte ca...462
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7169
Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4169
Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5757
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2730
Lindsay Lohan, în vârstă de 36 de ani, este gata să lase trecutul întunecat în urmă și să înceapă o nouă...54
Într-o apariție rară în spațiul public, regizorul și scenaristul Woody Allen, câștigător al premiului Oscar,...53
Gala Premiilor UNITER 2022, ediţia a 30-a, care anul acesta îi este dedicată lui Ion Caramitru, are loc la Palatul...62
Warner Bros. Discovery a decis că este timpul să facă economii şi a oprit producţia de conţinut local din multe...62
Suedia și Finlanda sunt așteptate au semnat marți protocolul oficial pentru aderarea la NATO. Cele două țări...227
Două rachete rusești au lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de...286
Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5...302
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor...1140
Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal...60
Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind...59
O pacientă care suferă de diabet zaharat de mai bine de 14 ani și care era dependentă de injecțiile cu insulină a...67
Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3...58
si sa ii dati vreo suta de milioane de euroi ptr ca femeia a fost supusa la torturi fizice si psihice si este curata ca lacrima.