Mircea Geoană l-a invitat pe Trump în România. „Aș fi onorat să ne întâlnim cât de curând posibil”
Mircea Geoană l-a invitat pe Trump în România. „Aș fi onorat să ne întâlnim cât de curând posibil”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMircea Geoană i-a transmis lui Donald Trump o scrisoare în care l-a felicitat pentru „victoria istorică” în alegerile din SUA. Candidatul independent la prezidențiale a încheiat cu un mesaj în care a spus că ar fi onorat, „ca viitor Președinte al României” să se întâlnească cât de curând posibil și să îi ureze bun venit în țara noastră „pentru prima vizită a unui Președinte american după G.W. Bush”.
„Stimate domnule Președinte ales, Trump, Vă felicit sincer pentru victoria istorică în alegerile din SUA! Întreaga lume a urmărit această desfășurare măreață a democrației americane în acțiune. Împărtășesc viziunea dumneavoastră îndrăzneață a păcii mondiale, axată pe alianțe puternice, atât în Europa, cât și în întreaga lume. Am avut privilegiul de a vă întâlni și de a lucra cu dumneavoastră în timpul primului dumneavoastră mandat de Președinte, în funcția mea de atunci, de Secretar General adjunct al NATO. Îmi amintesc întâlnirea liderilor NATO din Londra în 2019. Doresc să vă mulțumesc dumneavoastră, administrației dumneavoastră și Secretarului General Stoltenberg pentru decizia ca a doua poziție, ca importanță în NATO, să meargă, pentru prima dată, la una din țările nou aliate”, a scris Mircea Geoană, joi pe Facebook.
„Aflându-mă acum în propria mea campanie pentru funcția de Președinte al României, reconfirm sprijinul puternic al națiunii mele pentru un parteneriat din ce în ce mai puternic între țările noastre”, îi mai transmite Geoană lui Donald Trump. „Parteneriatul nostru strategic trebuie întărit și extins la următorul nivel al unei alianțe politice, de securitate și tehnologice. Ca viitor Președinte al României, aș fi onorat să ne întâlnim cât de curând posibil și să vă urez bun venit în România pentru prima vizită a unui Președinte american după G.W. Bush. Vă doresc mult succes în misiunea dumneavoastră de Președinte al unei națiuni mărețe și ca lider al lumii libere! Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, a încheiat candidatul independent pentru un mandat la șefia statului român.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.3° Constanța 
















