Mircea Geoană, mesaj de Ziua Democrației: „România este încă suferindă și trebuie să o îndreptăm“
Mircea Geoană, mesaj de Ziua Democrației: „România este încă suferindă și trebuie să o îndreptăm“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMircea Geoană, candidat independent la Președinție, consideră că România „nu se poate lăuda cu o democrație consolidată”, iar „simplul fapt că în 2024 vorbim despre fraudarea alegerilor, arată cât de mult mai avem până la îndeplinirea 'idealului democratic'”.
Anul acesta, Ziua Internațională a Democrației, 15 septembrie, are drept temă „Un an de alegeri', pentru a sublinia numărul mare de scrutinuri de la nivel global, inclusiv în cele mai puternice țări.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Mircea Geoană a punctat că această zi „pare dedicată României, care are, pentru prima dată, toate alegerile în acest an.”
„În România, democrația este încă suferindă și trebuie să o îndreptăm.
Pentru exemplificare, potrivit datelor oficiale, la Europarlamentare 2024, din 9.440.962 de voturi exprimate, 488.261 de voturi au fost declarate nule, ceea ce înseamnă 5,1% din voturi.
Numărul acestora a fost unul dintre cele mai mari raportate la numărul de alegători care au participat la procesul electoral”, a scris candidatul independent, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.1° Constanța 













