REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
19.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Mircea Lucescu a răspuns la eterna întrebare: Ronaldo sau Messi?

Mircea Lucescu a răspuns la eterna întrebare: Ronaldo sau Messi?

Replica API 12 mai 2020 | 21:46 1083

Mircea Lucescu a oferit răspunsul la eterna întrebare "Leo Messi sau Cristiano Ronaldo?", într-un interviu oferit pentru jurnaliștii italieni de la Corriere dello Sport.

De 8 ori campion al Ucrainei cu Șahtior Donețk, "Il Luce" l-a ales pe Leo Messi, în detrimenul atacantului lui Juventus. Antrenorul român și-a motivat decizia, făcând referire la pasele oferite de căpitanul Barcelonei: „Amândoi sunt jucători fenomenali, dar în echipa mea l-aș alege pe Messi. El reușește să înscrie goluri și să ofere pase decisive, în timp ce Ronaldo este preocupat doar de prima parte”, a spus Mircea Lucescu.

Întrebat despre perioada glorioasă petrecută în Ucraina, unde a câștigat 22 de trofee, Mircea Lucescu a vorbit cu cuvinte mari despre tot ce a însemnat pentru el Șahtior:

„Au fost 12 ani pe care nu îi voi uita niciodată. Am reușit să câștig peste 20 de trofee, dintre care 8 titluri de campion. Bineînțeles, nu am uitat nici momentele mai dificile din 2014, în care nu aveam propriul nostru stadion. Mă bucur că am reușit să formez o echipă extraordinară, care arăta ca o mașinărie perfectă. Jucătorii brazilieni care au sosit la club mi-au oferit bucurii uriașe. Nimeni nu se aștepta să intru în mintea și inima lor. Au oferit tot ce aveau mai bun pe teren”, a declarat Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu, al doilea cel mai titrat antrenor din istorie

Mircea Lucescu a avut o carieră de antrenor impresionantă, reușind să câștige 39 trofee alături de Dinamo, Brescia, Rapid, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior și Zenit. Grație rezultatelor sale fantastice, "Il Luce" se clasează pe locul al doilea în clasamentul celor mai titrați tehnicieni din istoria fotbalului, după Sir Alex Ferguson, potrivit eurosport.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272