REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.4° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Misha e singură la 5 ani de la divorțul de Connect-R. De ce nu are iubit

Misha e singură la 5 ani de la divorțul de Connect-R. De ce nu are iubit

A.F. 23 mai 2023 | 00:00 1909

Misha e singură la 5 ani de la divorțul de Connect-R. Într-un interviu pentru unica.ro, cântăreața a recunoscut că nu își dorește să se căsătorească, dar nici să devină mamă a doua oară.

Misha e singura la 5 ani de la divortul de Connect-R. De ce nu are iubit

În urmă cu cinci ani, Connect-R a surprins cu un mesaj public în care a anunțat divorțul de Misha, mama fetiței sale. Cântărețul a continuat să trăiască alături de Misha și de Maya și nu s-a afișat alături de vreo altă iubită.  

Nici Misha nu a apărut cu vreun partener, iar acum a recunoscut că e singură. „Nu știu dacă sunt fericită neapărat, nu pot să spun că neapărat sunt fericită, cred că sunt mai liniștită. Acesta ar fi un răspuns sincer. Nu mi-am găsit jumătatea, nu sunt în nicio relație, nici nu-mi doresc în momentul de față.  

Îmi doresc foarte mult să mă axez pe carieră, deci nu mă gândesc să îmi fac vreo relație, sunt super bine așa cum sunt cu mine și sincer nu simt în momentul acesta să întâlnesc pe cineva”, a zis ea.

„Atunci când ești într-o relație, cumva trebuie să împarți timpul tău”

Și a continuat: „Vreau să mă bucur eu de mine în primul rând, să-mi ofer timp, să pot să mă bucur de micile plăceri eu cu mine și să nu trebuiască să dau explicații nimănui, sunt ok așa. Îmi place foarte mult să petrec timp cu mine: să merg la un spa, să stau în casă, să mă relaxez, să fac o meditație, să ies cu prietenele, să mergem la un concert.

Atunci când ești într-o relație, cumva trebuie să împarți timpul tău și cu celălalt și să acorzi timp acelei relații, eu nici nu aș avea timpul necesar în momentul acesta pentru așa ceva și, sincer, nici nu-mi doresc. Dar în momentul de față pot să spun că sunt liniștită”.

Misha e singura la 5 ani de la divortul de Connect-R. De ce nu are iubit

Misha: „Nu cred că îmi doresc să mă mai recăsătoresc”

Întrebată despre o posibilă căsătorie pe viitor, Misha a spus că nu își mai dorește să facă acest pas cu cineva. „Nu, chiar nu am niciun gând de genul acesta, nu cred că îmi doresc să mă mai recăsătoresc. Am făcut-o, am bifat-o și pe asta și nu simt nevoia să mai fac lucrul acesta, nu aș avea de ce.  

Consider că dacă e să întâlnești persoana potrivită nu te ține un act, nu înseamnă mare lucru și atunci nu cred, nu simt nevoia să fac acest pas încă o dată“.  

Nici când a venit vorba despre al doilea copil Misha nu a oferit un răspuns pozitiv, e fericită cu Maya, fiica ei și a lui Connect-R. „Din fericire, Maya nu-și dorește, nu are niciun fel de doleanță din punctul acesta de vedere, ba chiar mai mult, înainte, când o întrebam eu sau taică-su făcea foarte urât, chiar începea să plângă, nu își dorește nici frățior și nici surioară.

Eu nici atât, sunt super ok așa cum sunt în momentul de față și, sincer, îmi doresc foarte mult să mă axez pe carieră în perioada asta“, a mai zis ea pentru unica.ro.  

Connect-R, despre relația cu Maya, fiica lui

De când în viața lui a apărut Maya, totul s-a schimbat. Artistul a mărturisit în podcastul lui Mihai Morar că se înțelege cu fiica sa și fără să vorbească. Connect-R este un tată dedicat și se implică în creșterea fetiței sale.  „Relația cu fiica mea e 100% autentică. Avem niște momente atât de mute, știi cum?! Zicea Einstein că limbajul este modul handicapat al omului de a traduce niște sentimente, niște stări…  

Noi l-am depășit de mult. Aseară stătea pe canapea, iar eu pe cealaltă canapea și ne uitam la «Asia Express», iar la un moment dat m-am întors către ea și i-am făcut cu mâna și a bufnit în râs, apoi râdeam amândoi. Comunicăm la un nivel extraordinar de profund, fără cuvinte”, a mai spus Connect-R în cadrul podcast-ului „Fain&Simplu”, citează Libertatea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468