REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Miss Guvern: Cum arată „linia a doua” a politicii românești

Miss Guvern: Cum arată „linia a doua” a politicii românești

Replica API 25 septembrie 2022 | 00:00 1296

Guvernul României este compus din 22 de persoane. Cu excepția ministrului Familiei, Gabriela Firea, toți ceilalți membri ai Executivului sunt bărbați. Răspunsul neoficial al guvernanților la acuzațiile de misoginism este că în structura aparatului guvernamental sunt angajate, de fapt, foarte multe femei. Pe post de consilier, șef de cabinet, expert, director de direcții sau chiar secretar de stat, adică de subalterne ale celor 21 de miniștri. Iar multe dintre aceste subalterne, dincolo de pregătirea lor, arată foarte bine. Cu reale calități de fotomodel, după cum se poate vedea din paginile lor de socializare. Cel mai puternic exemplu este, poate, cel al domnișoarei Iolanda Anamaria Babău, care, înainte de a câștiga în iulie titlul de Miss World Next Top Model 2022, a lucrat ca director de cabinet sau consilier la ministerul Economiei, la ministerul Sănătății și la secretariatul General al Guvernului.

La Ministerul Justiției a fost numită zilele trecute într-un post de secretar de stat o avocată din Arad. Se numește Roxana Simona Momeu și vine dintr-o poziție de șefă a organizației municipale PSD Arad. Nimic din motorul de căutări google nu ne poate spune ce a recomandat-o pe Roxana Simona Momeu pentru postul de secretar de stat la Justiție. În afară de faptul că este managing partner la Cabinetul de avocatură Momeu, Palcu & Asociații și șefă la organizația de femei a PSD Arad. Am încercat să aflăm chiar de la ea cum de a ajuns în minister, dar, după ce a auzit întrebarea noastră, ne-a zis să o căutăm mai târziu că este într-o ședință. Mai târziu, ea a evitat să ne mai răspundă. Pe pagina sa de facebook, Roxana Momeu are foarte multe imagini provocatoare, adică fotografii care atrag atenția asupra lor prin ținută, extravaganță și incitare. După cum se poate vedea din galeria foto alăturată.

Avocată din Galați, pusă șefă peste munițiile termobarice

Andreea Naggar este din luna iunie a acestui an într-o funcție de secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Vine tot ca urmare a unor recomandări pe linie de partid, mai exact de la PSD Galați. Înainte de a ajunge la Ministerul Investițiilor, Andreea Naggar, 34 de ani, avocat de profesie, ocupase un post de consilier județean la Galați și apoi, timp de o jumătate de an, funcția de administrator special la Carfil SA, o societate în subordinea Romarm, principalul producător şi exportator de produse militare din România. Dacă sunteți cumva curioși ce fel de arme produce Carfil, dați un click aici. Noi ne-am oprit cu privirea la munițiile cu efect de explozie și termobarice.

Jurnaliștii de la publicația Alternativa din Galați au întrebat-o pe Andreea Naggar ce a contat în numirea ei la minister, iar răspunsul ei a fost următorul: “Cei care mă cunosc știu că sunt un om responsabil, dedicat, muncitor, pentru care un nou proiect înseamnă seriozitate și implicare”. Naggar a negat că ar fi beneficiat vreodată de avantaje de pe urma numirilor politice. “Sunt un om care a dezvoltat o carieră juridică, nefiind dependentă financiar în niciun moment de vreun job politic”, a mai spus Andreea Naggar pentru Alternativa.

Antrenamente la Guvern pentru titlul de Miss World Next Top Model

Probabil cel mai bun exemplu pentru cât de utilă poate fi experiența într-un guvern pentru o tânără cu aspirații este cel al Iolandei Anamaria Babău. În august 2017, pe când avea doar 23 de ani, era numită consilier personal al ministrului Sănătăţii de atunci, Florian Bodog. Apoi devinea consilieră a secretarului de stat Oana Pintilei, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, în 2018 ajungea director de cabinet al secretarului de stat Mihaela Voicilă, din Ministerul pentru Mediul de Afaceri, iar în februarie 2019 era numită consilier în Ministerul Economiei. Timp ce trei ani, tânăra Iolanda a completat 23 de declarații de avere și de interese la instituțiile statului român. Între acestea, e o declarație de avere completată pentru numirea ei ca membru în Consiliul de Administrație la Șantierul Naval Mangalia, depusă în anul 2019, pe când avea doar 25 de ani. Toată această scurtă, dar intensă carieră guvernamentală îi facilitează tinerei Iolanda drumul spre modeling, astfel că în anul 2020 ea renunță la joburile din guvern și începe să câștige primele concursuri importante de miss (Miss Europa 2021 – first runner up şi Miss Elite World – Popularitate 2021). Anul acesta, în iulie, fosta consilieră a ministrului PSD Florian Bodog câștigă titlul de Miss World Next Top Model, unul dintre cele mai prestigioase concursuri în domeniu. Pe contul ei de Instagram pot fi văzute numeroase fotografii incitante încă din perioada când lucra în Guvernul României.

Selfie în liftul AFIR

Teodora Gabriela Gheniu este director general adjunct în AFIR, o agenție guvernamentală în subordinea Ministerului Agriculturii. În anii trecuți, mai exact în 2019, ea a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Agriculturii, surse din cadrul PSD afirmând că ea a ajuns în guvern grație susținerii pe care o primea de la Codrin Ștefănescu, unul dintre foștii lideri ai PSD. Licențiată la ASE, Facultatea Agroalimentară, tânăra Teodora Gheniu ar fi lucrat - spun sursele noastre - vreme de mai bine de un an pentru Regele Iordaniei, în calitate de degustător de mâncare pentru a se asigura că acesta nu va fi otrăvit. Contactată de Digi24.ro, Teodora Gheniu a negat informația și a refuzat să ofere orice alte detalii.

În declarația sa de avere de anul acesta, tânăra în vârstă de 35 de ani spune că deține mai multe conturi bancare, între care unul de 3.520.000 lei (circa 712.000 euro). În declarația de avere din 2020, această sumă nu era menționată. Ea mai deține terenuri în județul Ilfov în sumă totală de circa 10.000 mp, dar și opere de artă și bijuterii în valoare de circa 15.000 de euro. Numele Teodorei Gabriela Gheniu apare în mai multe hotărâri ale administrației centrale sau locale privind exproprierea și despăgubirea pentru terenuri în vederea construcției autostrăzii de centură București, în zona Mogoșoaia. Pe pagina sa de Facebook, Teodora Gheniu pune adesea fotografii cu ea din liftul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Consilieră la Ministerul Dezvoltării, catalog foto de invidiat

Ioana Alicioglu, fostă Ștefan, era angajată la finele anului trecut pe un post de consilier în Ministerul Dezvoltării, la cabinetul secretarului de stat Neculai Tănase (PNL). Acesta a fost demis din funcție ulterior, dar consiliera sa susține în continuare pe pagina sa de Facebook că lucrează la minister. Pe pagina de web a Ministerului Dezvoltării există o singură declarație de avere depusă de Ioana Ștefan, în decembrie 2021, iar această declarație indică faptul că ea nu ar avea nici un fel de avere. De pe pagina sa de Facebook aflăm că ea s-a căsătorit în luna mai cu un cetățean turc pe nume Loqman Alicioglu, numeroase fotografii cu ei doi indicând că locuiesc în Elveția acum. Colecția de fotografii sexy ale Ioanei de pe contul ei de Facebook poate stârni invidia oricărei alte tinere cu aspirații în cariera politică.

Cristina Ionela Tărteață ajunge în guvern în anul 2017 pe un post de secretar de stat la Ministerul Turismului. Ea venea dintr-un post de consilier parlamentar, lucrând pentru senatorul PSD Florin Constantinescu și avea ca pregătire Colegiul Național de Apărare (2011-2012) și Academia Națională de Informații București (2011-2013). Ultima sa declarație de avere indică faptul că Tărteață lucrează acum într-un post de consilier la Senatul României. Pe pagina sa de Facebook ea se lăuda recent cu coperta unei teze de doctorat susținută la SNSPA, sub îndrumarea lui Teodor Meleșcanu, fost șef al spionajului românesc și fost președinte al Senatului. Și Cristinei Tărteață îi place să pună pe Facebook și pe Instagram poze cu ea, mai ales din vacanțe exotice. Unele dintre fotografiile de astă vară indicau că se află la Santa Marina, un resort de lux din Mykonos, Grecia, unde o cameră pe noapte costă în jur de 2500 de lei.

Grindeanu și Miss Buzău în Insulele Azore

Cătălina Miriță este o tânără de numai 27 de ani, din Buzău, care a apucat să completeze până acum șase declarații de avere sau de interese la instituțiile statului român. Toate în cadrul unei instituții conduse de Sorin Grindeanu, actualul ministru PSD al Transporturilor, pe vremea când acesta conducea ANCOM. Grindeanu și consiliera sa Cătălina au fost în 2019 în Insulele Azore, pe bani publici, la o Plenară de comunicații poștale. Grindeanu nu a dorit să ofere explicații cu privire la această deplasare alături de o tânără de doar 24 de ani. Unul din meritele Cătălinei pentru care la numai 24 de ani ajungea să lucreze pentru agenția de reglementare în domeniul comunicațiilor a fost, se pare, că aceasta câștigase cu ceva timp înainte titlul de Miss Buzău. Libertatea a dezvăluit, de asemenea, că Sorin Grindeanu a angajat-o la ANCOM și pe fiica colegului său de partid, Paul Stănescu, pe numele ei Alina-Gabriela.

Una dintre poveștile de succes ale consilierelor de profesie este cea a Andrei Stroe. Înainte să devină nevasta lui Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, Andra a lucrat mai întâi ca director de cabinet la un subsecretar de stat din Ministerul Dezvoltării, apoi ca director de cabinet la un secretar de stat din același minister. Anul trecut, tânăra de 33 de ani fusese angajată la Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, pe post de vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat. Din luna martie 2022, Andra Stroe devine președintele Agenției menționate. Andra este fiica vitregă a lui Marcel Vela, senator PNL, fost ministru de Interne și șef PNL Caraș Severin și soția purtătorului de cuvânt al PNL, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
trebuia sa le aratati si genunchii!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367