rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 8 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

MITĂ electorală?! POLIȚIȘTII au DESCINS la TARIVERDE. VIDEO

În urma unor acuzații de mită electorală la Cogealac, Tariverde, polițiștii au descins la o societate comercială al cărei patron ar fi simpatizant al unui candidat la Primăria Cogealac.

Polițiștii urmează să stabilească dacă acuzațiile de mită electorală se adeveresc.

Potrivit unor surse, s-ar fi împărțit câte 500 de lei locuitorilor din Tariverde pentru a favoriza un anume candidat.

Pe filmare apare și un candidat la Consiliul Local Cogealac.

Cel vizat de percheziții este Lulu Stoianof. De altfel, chiar acesta a postat pe pagina lui de Facebook un fragment din filmul perchezițiilor.

„Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de coruperea alegătorilor, în cursul zilei de sâmbătă, polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat percheziții pe raza localității Tariverde, la o societate comercială.

În urma activităților, au fost ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie“, potrivit oamenilor legii.

M.P.
luni, 28 septembrie 20208704
Audiență ÎN DIRECT cu primarul VERGIL CHIȚAC!
GANDUL.RO
Ofertă ireală la Lidl! Clienții au crezut că nu văd bine, costă doar 7 lei!
Comentarii

03Nae(28 sep 13:59)
Foamete a reclamat
01Sile(28 sep 10:16)
Pana ii umflati voi se termina mandatul lui Catilu.
00eforie nord(27 sep 19:28)
keparu da 500lei persona sal voteze
15Dreptate(27 sep 19:11)
Asta este abuz! Nu aveau mandat
27tarani prosti(27 sep 18:00)
Bai taranilor analfabeti ma uit la voi cum comentati,politia a venit la sesizare.Jumatate din comentarii il unfla pe limbricul asta cu aere de interlop.Voi nu vedeti cum ii da mascatul ala un bobirnac si cocallaru baga nasu imediat in parchet.Din cite am inteles din articol e bagat la naintare de nu stiu ce candidat la primarie.Pai saracu asta asa de prost este sa faca pirnae pentru o chiftea?Asta numiti voi smecher?Tarani analfabeti.
37Pt Ana(27 sep 16:17)
Ano tu esti chioara fato....Ce Lulu ca a luat palme ca un prost...bv mascatii
03Nelu(27 sep 12:47)
Si la Costinesti partidul PNL cu un anume mafiot de tocat banii din primarie prin contracte directe au trecut la infractiunea de cumparare a alegatorilor pusi de catre fostul primar Cristea.El are la cunostinta aceste smenuri din urma alegerilor anterioare.Numai ca a uitat sa se asigure ca acest candidat cumnatul viceprimarului este un macelar la Selgros si nu-l duce mintea ca pe el.Astfel a incercat si fraudarea votului prin furaciune de la contracandidatul PRO ROMANIA o femeie.Deci ii este frica de femei ...!
31vangiit(27 sep 11:38)
ii mascat si are Oaie altfel era beliiit
18Mihai viteazu(27 sep 11:01)
grameni ghe primar garantat
17Vio(27 sep 09:48)
Mare kkt lulu asta.lol.sa ma pis pe el. Bine i-a facut mascatul ala
210Soimu(27 sep 08:42)
De 10? 10 ani de puscarie sa luati!
414Lego(27 sep 08:34)
In zona tribala cipana mita e un lucru firesc.Muie psd!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
56Ciamatu magnatu(27 sep 07:29)
Baaaa, datii o sansa lu nepotelul meu, ca deja nu se mai suporta, daca a iesit Paka primar, eu, si toti retardatii mei, facem o petrecere mare, cubtoti cimpanzeii
312Da Ana ai dreptate(27 sep 07:22)
Am vazut pe filmare. Au intrat politistii ca la ei acasa si au disciplinat toata familia. Palme trante si buletine. Pe ala cu tricou rosu l a trezit din smardoiala imediat cum i a explicat legea gravitatiei.
46Kogalniceanu(27 sep 06:30)
ANCUTA BELLU!!! PE EA DE CE NU O LUATI A MITUIT JUMATATE DE COMUNA ARE DE UNDE FURAAA
134Ana(27 sep 06:16)
S-a pisat Lulu pe toti gaborii.
38aitilop(27 sep 02:42)
ce stachie i a dat mascatul, pariu ca urla smecheru si si a luat o
114Gimi(27 sep 01:52)
Alexa i-a facut fenta lu Cati si a cazut in lat Lulu saracu . L-au luat din pat pe om pentru lepra de Cati ! Lulule pe tobogan frate cu ei, ca machedonii se pisa pa tine daca nu mai au nevoie de tine ! Nu iti lua fapta pa tine ca o sa regreti ! Cati e IUDA , se foloseste de om si isi baga pula tipule !
213Ptr Viorel(27 sep 01:11)
Esti un gunoi.
217Ptr Viorel(26 sep 22:22)
Bai fututule sa votam lindicu principesi ? Votam pe cine vrem ! Nu mai da tu indicatii, bulangiule
185Viorel(26 sep 21:41)
Acest parvenit ,cu aere de interpol a dat mita in tot satul Tariverde pt. CATI HRISTU - PSD . In cazul in care se va constata numarul mare de voturi pentru CATI HRISTU , cu siguranta vor incepe anchete. In acest fel se dovedeste ca multi au primit bani. Votati GHEORGHE ALEXA . MERITA .
513Ion(26 sep 21:10)
Lulu stoianof din cate stiu eu este simpatizantul lui cati hristu
213Andrei(26 sep 20:26)
Panarame de politisti. Au plecat asa cum au venit.
135Replicaca(26 sep 20:10)
Melodia face toti banii. Felicitari. Asa da. Ziaristi de kkt
mai mult...Replica
8 dec 00:38ReplicaÎn TOMIS PLUS, GHENELE sunt GOALE și GUNOIUL... pe LÂNGĂ!

În Constanța se pare că educația se poate face doar prin sancțiuni aplicate. Toți cetățenii vor un oraș mai...506

8 dec 00:37ReplicaO firmă din Constanța APROVIZIONEAZĂ BANCA NAȚIONALĂ a ROMÂNIEI cu BRÂNZĂ1390
8 dec 00:29ReplicaLa RESTAURANTUL ”La Chiftea”, HAMSIILE se mănâncă NECURĂȚATE892
8 dec 23:16ReplicaUn GREFIER s-a ABȚINUT în DOSARUL lui MAZĂRE, FĂGĂDĂU și FULVIA DINESCU!

Dosarul în care Decebal Făgădău a fost trimis în judecată pentru infracțiuni de corupție, alături de Radu...762

8 dec 00:23ReplicaS-a DECIS: FĂRĂ RESTRICȚII, de SĂRBĂTORI. Revine TESTUL!1707
8 dec 23:15ReplicaTânăr din NĂVODARI, TRAFICANT de COCAINĂ, ARESTAT PREVENTIV650
8 dec 23:35ReplicaManevră RISCANTĂ, din cauza unui ȘOFER care a PARCAT în STAȚIE, la CORA! Video

Nesimțirea șoferilor atinge cote alarmante la Constanța. Autoturismele sunt lăsate în locuri nepermise, ori...382

8 dec 00:19ReplicaSFATUL MEDICULUI: PRODUSELE de POST care NU trebuie CONSUMATE633
8 dec 00:17ReplicaPRIMARII din CONSTANȚA spun că NU-i vor lua IARNA prin SURPRINDERE, anul acesta261
8 dec 00:12ReplicaUn FOST ANGAJAT RATC a DISPĂRUT fără URMĂ

Constantin Bucur a dispărut de acasă de pe 30 noiembrie 2021. Potrivit spuselor mamei sale, acesta ar fi plecat de...519

8 dec 23:12ReplicaUn ASISTAT SOCIAL a MURIT, făcând MUNCĂ în FOLOSUL COMUNITĂȚII495
8 dec 00:08ReplicaGRIPA AVIARĂ ar putea REVENI. Autoritățile, în ALERTĂ224
Vremea
2.4°2.4° - 6.2° miercuri, 8 decembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 87%
Vânt: 8.32 m/s
Presiune: 1003 milibari

Loto
6/4916101518404
5/40313937292122
joker8530361713
Horoscop
mai mult...SPSportRT
8 dec 00:00SportAtletico Madrid s-a calificat în optimi - AC Milan, învinsă de rezervele lui Liverpool (Rezultatele serii)

Clasată pe ultimul loc înaintea ultimei etape a grupei B, Atletico Madrid a reuşit să se califice în optimile...153

8 dec 00:00SportKylian Mbappe şi Lionel Messi au reuşit câte o "dublă" pentru PSG / RB Leipzig, victorie cu Manchester City

Kylian Mbappe și Lionel Messi au reușit câte o "dublă", marți, în meciul cu Club Brugge, scor 4-1, din Champions...112

8 dec 00:00SportRomânia, învinsă categoric de Norvegia - Tricolorele merg cu 2 puncte în Grupele Principale

Naționala României a rezistat doar 20 de minute în fața puternicei reprezentative a Norvegiei. Nordicele s-au impus...183

8 dec 23:41SportSuporterii echipei Glasgow Rangers au primit interdicție la Lyon

Clubul Glasgow Rangers s-a declarat "derutat şi frustrat" de decizia Ministerului francez de Interne de a interzice...198

Local
8 dec 23:44LocalBEŢI şi PĂRĂ PERMIS, pe străzile din Constanţa

La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 5.45, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat un...280

8 dec 23:44LocalCovid-19 la Constanța: 49 de NOI CAZURI de INFECTARE; Incidența, în scădere

Până marți, 7 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.788.260 de cazuri de infectare cu noul...666

8 dec 23:43LocalAutoturism de LUX căutat de autoritățile din Norvegia, descoperit de poliţiştii de frontieră constănţeni

495

8 dec 23:43LocalLUCRĂRI RAJA! TECHIRGHIOL, fără APĂ POTABILĂ, VINERI, 10 DECEMBRIE

Vineri – 10 decembrie 2021, în intervalul orar 09.30 – 18.00, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei către toți...327

8 dec 23:43LocalACCIDENT RUTIER pe A2, sensul spre CONSTANȚA: VICTIMA, un PIETON

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe Autostrada A2...640

8 dec 00:02LocalINCENDIU la mansarda unui BLOC de pe strada Pictor Nicolae Grigorescu

458

Politică
8 dec 19:17PoliticăCristian Diaconescu, despre tensiunile dintre Rusia și Ucraina: 'Orice fel de dialog este mai bun decât tăcerea'

În relațiile internaționale orice fel de dialog este mai bun decât tăcerea, deci faptul că președintele american...102

8 dec 00:00PoliticăCiucă, despre taxarea marilor companii: Am să discut cu fiecare dintre cei responsabili

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că nu s-a luat "niciun fel de decizie" privind posibilitatea introducerii...97

8 dec 00:00PoliticăVoluntari din echipele de acordare a primului ajutor în caz de situaţii de urgenţă, decoraţi de Iohannis

90

8 dec 22:59PoliticăCiucă: S-a luat în discuţie să se iniţieze un proiect nou cu privire la certificatul COVID

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, înainte de începerea şedinţei coaliţiei de guvernare, că se discută...249

8 dec 23:00PoliticăMinistrul Energiei dă asigurări că NU rămânem fără gaz

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a dat asigurări, marţi, că românii nu vor rămâne fără gaz în luna februarie...173

8 dec 23:03PoliticăParlamentul a votat obligativitatea montării repartitoarelor de căldură în apartamente

673

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3480

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...2049

3 dec 00:06InterviuriDEPUTATUL Lucian Lungoci: PSD susține ELIMINAREA taxei de pod de la Fetești! Video

1649

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...5081

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2507

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2625

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

În ultima perioadă, USR este văzut ca ultima roată la căruță, atât la nivel național, cât și local, în...1634

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1920

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

3715

Monden
8 dec 00:00MondenConcurent la „America’s Got Talent”, mort din cauza COVID-19

Fanii emisiunii „America’s Got Talent”, varianta din State a emisiunii „Românii au talent”, au primit vestea...100

8 dec 00:00MondenMiss Universe 2021 - Frumuseţea bate pandemia

Cele mai frumoase femei din lume au fost primite în mod excepţional în Israel pentru a participa la finala Miss...100

8 dec 02:34MondenUltimele zile din viaţa lui Liz Taylor. Îşi redecorase dormitorul

107

8 dec 00:00MondenPrinţesa Charlene de Monaco va lipsi de la ziua gemenilor ei, pe 10 decembrie

Starea de sănătate a Prinţesei Charlene este departe de a fi una stabilă. Mai mult, surse de la palatul monegasc se...86

8 dec 00:00MondenArtistul stradal Banksy s-a angajat să ajute la salvarea clădirii unei foste închisori

Banksy s-a oferit să strângă câteva milioane de lire necesare achiziţionării închisorii din oraşul britanic...89

8 dec 00:00MondenPeste 1.000 de obiecte şi accesorii legendare ale designerului Karl Lagerfeld, scoase la licitaţie

81

Mapamond
8 dec 00:00MapamondSUA au anunţat un boicot diplomatic al JO de iarnă de la Beijing

SUA au anunţat luni un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, potrivit unui...83

8 dec 00:00MapamondPolemică în SUA, după ce un republican a postat o fotografie cu familia sa cu arme de foc în faţa bradului de Crăciun

Un ales republican a stârnit duminică o polemică în SUA din cauza unei fotografii pe care a postat-o pe o reţea de...90

8 dec 00:00MapamondCoronavirus: Primarul din New York impune vaccinarea obligatorie pentru tot sectorul privat

81

Sănătate
8 dec 00:00SănătateVaccinul antigripal și alergiile - ce trebuie să știi?

Copiii mai mici de 5 ani - în special cei mai mici de 2 ani - prezintă un risc crescut de a dezvolta complicații...77

8 dec 00:00SănătateCercetătorul care a descoperit varianta Omicro: 'Atât de multe mutații într-un interval scurt de timp'

Viteza cu care varianta Omicron pare să fi acumulat modelul său neobișnuit de mutații este un motiv de îngrijorare,...97

8 dec 00:00SănătateCreatoarea AstraZeneca: 'Următoarea pandemie ar putea fi mai gravă și mai contagioasă'

83

8 dec 01:59SănătateStresul la locul de muncă crește riscul cardiovascular mai ales pentru femei

Stresul la locul de muncă, tulburările de somn și oboseala, considerate factori de risc netradiționali pentru...87

8 dec 00:00SănătateCum poți să îți albești dinții natural, acasă

Un zâmbet alb și strălucitor îți oferă încredere în tine. Află cum îți poți albi singură dinții acasă,...98

8 dec 00:00SănătateAnalize care vizează nivelul de vitamine și minerale din organism

Vitaminele și mineralele joacă roluri importante în menținerea stării de sănătate. De ce analize e nevoie pentru...70

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT