Mitică Iosif: Mergem până la blocarea examenului de capacitate și a bacalaureatului
Mitică Iosif: Mergem până la blocarea examenului de capacitate și a bacalaureatului
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestSindicatele din Educaţie continuă greva generală şi ameninţă că vor ieși masiv în stradă, dacă Executivul nu vine cu propuneri care să soluţioneze problemele cu care aceştia se confruntă. În acest context ar putea fi pusă în pericol Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a, care ar urma să se desfășoare pe 24 și 25 mai. Mai mult decât atât, Mitică Iosif, președintele Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar din Constanța, a declarat pentru reporterii Replica că nu vor da înapoi astfel că și examenul de capacitate, dar și bacalaureatul ar putea fi în pericol.
Greva generală din învățământ a început luni, 22 mai, după lungi negocieri ale sindicaliștilor cu reprezentanții Guvernului. Membrii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi cei ai Federaţiei Naţionale Sindicală "Alma Mater" au transmis luni, după întâlnirea avută cu Guvernul faptul că: „Dacă în perioada imediat următoare nu se implică serios în soluţionarea problemelor care fac obiectul grevei generale din învăţământ şi nu vine cu propuneri care să fie acceptate de membrii de sindicat, salariaţii din educaţie sunt hotărâţi ca, în paralel cu greva generală, să iasă masiv în stradă”.
Vom rămâne în grevă
Mitică Iosif este nemulțumit că guvernanții nu au venit cu o ofertă acceptabilă pentru protestatari, astfel că greva va continua: ”Răspunsul este suficient de clar prin faptul că am ajuns în situația de a face grevă, cu toate că noi nu ne-am dorit acest lucru, am fost împinși de către reprezentanții Guvernului. Deocamdată nu au venit cu nici o ofertă acceptabilă pentru colegii noștri din învățământul preuniversitar și pentru cei care se află în grevă. Atâta timp cât continuă să cheltuie bani pe alte zone și să spună că nu sunt bani pentru învățământ, noi vom rămâne în grevă și vom vedea și cât timp vom rămâne și cu ce consecințe. ”
În privința situației din Constanța, Mitică Iosif a declarat că sunt greviști și în liceele de elită ale Constanței: ”Avem greviști și în aceste unități de învățământ. Sunt colegi care au înțeles că trebuie să fie alături de noi, să protestăm. În informarea de luni, 22 mai, am aflat faptul că au fost foarte mulți nehotărâți care la referendum nu semnaseră pentru grevă, dar au intrat în grevă. Sunt și colegi care nu au intrat în sindicat, dar sunt alături de noi. Au înțeles foarte bine ce se întâmplă și care este disprețul cu care suntem tratați de la primul ministru și până la ministrul Educației.”
Mergem până la capăt
Sindicalistul a declarat că și opinia publică este alături de protestatari și că sunt gata să meargă până la capăt chiar dacă asta înseamnă blocarea examenului de capacitate și a bacalaureaului: ”Din câte știu, majoritatea sunt alături de noi. A apărut în spațiul public punctul de vedere al Maiei Morgenstern, Medea Marinescu... susțin cauza pentru că au înțeles că această luptă nu este doar pentru salarii, așa cum le place unora să creadă. Este pentru întregul sistem și el trebuie să se transforme într-un lucru minunat în ceea ce privește statutul cadrului didactic și calitatea procesului educațional. Suntem gata să mergem până la capăt, fără doar și poate, pentru că nu se mai poate altfel, chiar dacă înseamnă blocarea examenului de capacitate și a bacalaureatului.”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.4° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)





