REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Moartea a 14 marinari pe un submarin rus: Vladimir Putin cere o anchetă după „marea pierdere“

Moartea a 14 marinari pe un submarin rus: Vladimir Putin cere o anchetă după „marea pierdere“

Replica API 4 iulie 2019 | 00:00 273

Vladimir Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat drept ''o mare pierdere'' moartea a 14 marinari într-un incendiu care s-a produs marţi la bordul unui submarin de cercetări al armatei ruse, cerând declanşarea unei anchete asupra acestei tragedii, informează AFP.

"Este o mare pierdere pentru marină şi pentru armată în întregul ei", i-a declarat Vladimir Putin ministrului apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu, în timpul unei şedinţe televizate, ordonându-i să afle "cauzele acestei tragedii".

Paisprezece marinari şi-au pierdut viaţa într-un incendiu la bordul unui submarin de cercetări al armatei ruse cu baza în Marele Nord rus, au indicat autorităţile ruse marţi, accident ce a readus în memorie tragedia submarinului nuclear Kursk, care a marcat profund Rusia.

Potrivit Ministerului Apărării de la Moscova, citat de agenţiile de presă ruse, 14 persoane - toţi marinari ai armatei ruse, s-au intoxicat în urma incendiului. Incendiul a fost stins, iar submarinul a revenit la baza sa, ceea ce înseamnă că există supravieţuitori.

Incendiul s-a declanşat în cursul unei operaţiuni de colectare a datelor subacvatice, potrivit armatei ruse, care precizează că submersibilul se află în prezent la baza sa din oraşul-port Severomorsk, regiunea Murmansk, în Arctica.

Potrivit unor surse citate de publicaţiile RBK şi Novaia Gazeta, submersibilul în cauză este un submarin nuclear de tipul AS-12, supranumit ''Loşarik'', după numele unui personaj dintr-un film de desene animate sovietic, din cauza formei sale neobişnuite. Puţine lucruri se cunosc despre AS-12, ceea ce se ştie este că nu are arme la bord şi poate ajunge la o adâncime de 6.000 de metri, echipajul său fiind constituit din 25 de persoane, potrivit Novaia Gazeta. Toţi marinarii morţi erau ofiţeri, indică ziarul rus.

Vladimir Putin nu a citat numele submersibilului, însă a confirmat că este vorba de un aparat neobişnuit. "Nu este un aparat obişnuit, după cum ştim este vorba de un submersibil de cercetare ştiinţifică, cu un echipaj foarte profesionist", a spus preşedintele rus, precizând că şapte căpitani de rangul I - gradul cel mai înalt pentru ofiţerii marinei ruse - se numără printre cele 14 victime.

"Exprim sincere condoleanţe familiilor victimelor", a mai spus Vladimir Putin, ordonându-i ministrului apărării să se deplaseze la Severomorsk "pentru a audia personal rapoartele şi a conduce o comisie pentru a stabili cauzele acestei tragedii".

Acest accident readuce în actualitate tragedia submarinului cu propulsie nucleară Kursk, mândria Flotei ruse a Nordului, care s-a scufundat în timpul unor manevre în Marea Barents, cu 118 de persoane la bord, la 12 august 2000, la începutul primului mandat prezidenţial al lui Vladimir Putin, aflat astăzi la al patrulea mandat. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272