Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Regele Charles al III-lea a primit reprezentanţi ai Commonwealth
Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Regele Charles al III-lea a primit reprezentanţi ai Commonwealth
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRegele Charles al III-lea, care este şef de stat pentru 14 ţări în afară de Marea Britanie, a primit duminică la Palatul Buckingham din Londra reprezentanţi ai Commonwealth-ului, format din 56 de state, în cea mai mare parte foste colonii britanice, informează AFP.
În cea de-a treia zi a sa ca rege, Charles al III-lea a primit-o pe secretara generală a Commonwealth, Patricia Scotland, după care i-a primit pe înalţii comisari (ambasadori) din diferite regate din organizaţie. Un număr de 15 regate, inclusiv Regatul Unit, Australia, insulele Bahamas, Canada, Noua Zeelandă sau Jamaica, fac parte din Commonwealth, citează Agerpres.
Ansamblul statelor din Commonwealth - unde trăiesc 2,5 miliarde de oameni - l-au proclamat pe Charles noul lor rege după decesul reginei Elisabeta a II-a. Evenimentul are loc într-un moment în care anumite foste colonii britanice sunt marcate de veleităţi republicane, notează AFP.
Luni, regele Charles al III-lea urmează să asiste la o ceremonie religioasă la Catedrala St. Giles (Sf. Egidiu), la un kilometru de Holyroodhouse, la Edinburgh, capitala Scoţiei, unde a ajuns duminică seara sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elisabeta a II-a, după o călătorie lentă de circa şase ore, începută la reşedinţa de vară de la Balmoral, unde suverana s-a stins din viaţă joi.
Sicriul, purtat de soldaţi îmbrăcaţi în kilt-ul tradiţional scoţian, a fost aşezat în sala tronului din palatul Holyroodhouse, reşedinţa oficială a Elisabetei în Scoţia, unde urma să rămână peste noapte.
Funeraliile de stat vor avea loc luni, 19 septembrie, la ora 10:00 GMT, la Londra.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.3° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









