REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Moga a cântat şi a spus bancuri la lansarea candidaturii lui Victor Manea

Moga a cântat şi a spus bancuri la lansarea candidaturii lui Victor Manea

Replica API 3 decembrie 2012 | 00:00 143

Întâlnire cu alegătorii din Limanu, pe Colegiul 5

Întâlnire cu alegătorii din Limanu, pe Colegiul 5

Constanţa are politicieni extrem de talentaţi. Candidaţii la Parlament au spart tiparele: dacă Remus Cernea a cântat la pian în cadrul unui concert simfonic la Muzeul de Artă din Constanţa, Mădălin Voicu a urcat duminică seara pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor în rol de actor, în piesa "Mă mut la mama!" de Andreas Petrescu. De o lansare inedită a candidaturii au avut parte şi localnicii din Limanu. La prezentarea candidaturii liberalului Victor Manea, senatorul PSD Nicolae Moga nu a ratat ocazia de a urca pe scenă pentru a cânta "Doi ochi negri". Politicianul a solicitat orchestrei un "Re Major", pentru a-i binedispune pe cei prezenţi în sala Căminului Cultural Limanu.

"Dacă tot e veselie, daţi-mi voie să vă cânt şi o melodie", a spus senatorul Moga, care astfel a reuşit să destindă atmosfera. Candidat pentru un mandat de deputat în Colegiul Uninominal 5, Victor Manea le-a demonstrat alegătorilor din localitatea constănţeană Limanu că are şi veleităţi de dansator, recunoscând apoi, în glumă, că a dansat după cum a cântat Moga! După scurta demonstraţie de cântat şi dansat, cei doi au vorbit cu oamenii. Nicolae Moga le-a spus alegătorilor şi câteva bancuri politice: "Elodia umblă şi pe la dumneavoastră. Aceeaşi Marie, cu altă pălărie! Diferenţa este doar de grade. La Cotroceni gradele sunt mai mari decât cele de la PPDD". Tot de la senatorul Moga alegătorii au aflat şi bancul cu vânătorii de voturi: "O bătrânică a căzut în timp ce intenţiona să traverseze strada. Unul de la PPDD şi altul de la PDL au ridicat-o. Cei doi i-au spus bătrânei că sunt candidaţi şi să-i voteze. Aceasta le-a replicat că a căzut în dos, nu şi în cap". După momentele amuzante, senatorul Moga le-a mărturisit alegătorilor faptul că s-a născut şi a crescut la ţară, dar şi faptul că: "mă simt bine între ţăranii mei". "Lucrurile nu merg bine, oamenii o duc din ce în ce mai rău. Sunt multe lucruri de făcut şi pentru asta este nevoie de sprijin parlamentar, de o echipă închegată", a declarat Moga. Tot el a menţionat şi motivele pentru care oamenii ar trebui să meargă la vot. "Oameni buni, trebuie să mergem înainte şi nu înapoi. Înainte înseamnă USL. Cei care au furat ţara trebuie să dea socoteală", a precizat Moga. Liberalul Victor Manea a chemat alături de el copilaşii aflaţi în faţa scenei, precizând că ei sunt viitorul României. "Ia veniţi copii lângă mine să vă vadă bine părinţii, bunicii, şi împreună să ne gândim că pe 9 decembrie votăm pentru viitorul lor şi pentru educaţie. Profesorii au fost umiliţi. Dacă profesorii nu pot avea grijă de copii lor, cum să le cerem să aibă grijă de copiii dumnevoastră? Dacă preşedintele României, Traian Băsescu, şi-a permis să le spună medicilor să plece din ţară, medicii au plecat. Vreţi ca micuţii noştri să mai păţească aşa ceva?", i-a întrebat Manea pe alegători. Tot el le-a mai spus oamenilor din Limanu că: "Avem un preşedinte care nu mai serveşte interesele poporului român. Avem un preşedinte care nu mai ajută primarii României. Avem un preşedinte care are nişte băieţi pe care îi trimite în teritoriu să vă păcălească. A mai făcut şi o mascotă de partid, PPDD, aşa-zisa Albă ca Zăpada, care nu-i decât partidul lui (Traian Băsescu -n.r.) de buzunar. Noi ne gândim la dumneavoastră, nu ne gândim la noi. Fac două promisiuni în faţa dumneavoastră: voi fi un partener continuu al primarilor din Colegiul 5, al dumneavoastră, dar şi să fac cel mai bogat colegiu. Mai sunt şapte zile în care trebuie să ne gândim cine a tăiat salariile, pensiile şi cine a dat înapoi. Mai sunt şapte zile în care trebuie să ne gândim la România, la viitorul nostru, al fiecăruia. Am zărit câteva bannere cu unii parlamentari care vă cer să votaţi cu inima, dar probabil că, aşa cum spunea bătrânica din bancul domnului senator Nicolae Moga, eu vă cer să votaţi cu capul, să votaţi pentru România".

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272