Mohammad Murad: Suntem într-un colaps economic. Deciziile sunt luate la șpriț, nu în interesul țării. Video
Mohammad Murad: Suntem într-un colaps economic. Deciziile sunt luate la șpriț, nu în interesul țării. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDeputatul AUR Mohammad Murad critică dur politica fiscală a actualului Guvern și avertizează că România se îndreaptă spre un colaps economic. Într-un interviu tranșant, Murad vorbește despre haosul birocratic, lipsa unei strategii naționale și despre proiectul de țară pe care îl pregătește. „România nu are nevoie doar de tăieri, ci de investiții și viziune”, spune omul de afaceri.
Mohammad Murad, Emilia Babu
În dialogul cu publicația Replica, Murad a abordat o serie de subiecte esențiale pentru viitorul economic și politic al țării. Printre temele discutate s-au numărat fiscalitatea sufocantă, lipsa unui plan coerent pentru dezvoltarea turismului și rolul nociv al birocrației în blocarea investițiilor. A subliniat că actualul Guvern ia decizii fără niciun fundament real, în timp ce povara este transferată exclusiv pe umerii cetățenilor și ai antreprenorilor.
Discuția a vizat, de asemenea, relația tensionată cu administrațiile locale, în special cu primarul din Mangalia, dar și lipsa totală de strategie a autorităților județene din Constanța. Murad a insistat asupra nevoii urgente de reforme legislative, de susținere reală a producătorilor români și de regândire a modului în care este construită reprezentarea politică în Parlament. „Nu putem continua cu un sistem în care 90% dintre decidenți nu au legătură cu economia reală”, a afirmat acesta.
TVA crescut, taxe mai mari, prețuri explodate. Cine plătește?
Mohammad Murad consideră că actuala creștere de TVA și avalanșa de taxe noi sunt expresia unei administrații lipsite de viziune. „Prețurile au crescut în magazine pentru că a crescut TVA-ul. Dar cine plătește? Noi, oamenii de rând. De sus, nimeni nu taie nimic. Se vine cu măsuri fără niciun fundament economic. Acum trei ani am spus: omul ăsta nu are nicio legătură cu economia. Uitați-vă unde suntem acum”, spune Murad.
Deputatul AUR atrage atenția că aceste măsuri vor avea un efect invers: „Vor crește evaziunea, vor scădea veniturile statului. Nu avem rezultate. Taxe mari, birocrație sufocantă, dar nimic în schimb. Nici educație, nici infrastructură, nici siguranță.”
Video 1:
„România e condusă ca un bloc. Fără viziune, fără plan de țară”
Murad critică dur actuala clasă politică, despre care spune că nu are niciun fel de experiență reală în economie. „Dacă te uiți la cei care conduc România, parcă sunt administratori de bloc. Nu au viziune, nu au construit nimic. Nu poți să conduci o țară doar pentru că ai fost loial partidului.”
El subliniază lipsa susținerii pentru industriile cu potențial mare: „Exportăm carne de pui în Franța, Germania. De ce nu se vine cu un proiect național să susținem mai mult producția? Zero! Totul e tratat superficial. Se pune presiune pe populație, dar statul nu oferă nimic în schimb.”
Mohammad Murad
Parlamentari fără voce. „Votăm la semn, fără să gândim”
Deputatul AUR a descris, fără menajamente, atmosfera din Parlament: „Când vine o hotărâre de la Guvern, PSD și PNL votează cu ochii închiși. Parlamentarii ridică mâna cum li se arată: așa e 'pentru', așa e 'împotrivă', așa e 'abținere'. Nimeni nu are voie să gândească. Nimeni nu are voie să decidă pentru popor.”
Murad spune că a propus peste 12 proiecte legislative în Comisia pe care o conduce, dar acestea nu au trecut pentru că „nu sunt în linie cu partidul majoritar”.
Haosul birocratic și „mafia din piețe”
Un alt subiect atins a fost lipsa de libertate pentru micii producători: „În Spania, în Italia, oamenii își deschid portbagajul și vând legume din parcare. La noi, dacă nu ai loc în piață, te ridică Poliția Locală. De ce? Pentru că piețele sunt controlate de o mafie care nu lasă pe nimeni.”
Murad susține că România trebuie să elimine birocrația sufocantă și să simplifice viața antreprenorilor. „Vrei să construiești o casă într-o comună? Primești 20 de avize. De ce? Eu vreau să ofer 10 modele de case deja autorizate. Alegi una, o construiești. Gata cu mii de hârtii.”
Video 2:
Proiectul de țară: „România are nevoie de un restart total”
Deputatul lucrează la un plan național de redresare economică: „Am un proiect de țară în trei direcții: relaxarea fiscală pentru antreprenori, sprijinirea producției naționale și eliminarea birocrației. Cine investește în fabrici de biscuiți, de lactate, de ulei – să fie scutit de impozit pe profit. Importăm de toate. De ce nu producem?”
El consideră că doar un astfel de plan poate salva România: „Eu nu sunt academician, dar am experiență. Și vă spun: în maxim o săptămână, cu oameni competenți, putem avea un proiect de țară viabil. Dar cine să-l asculte?”
„Aur trebuie să fie o soluție, nu doar o opoziție”
Despre viitorul AUR, Murad spune că partidul trebuie să-și definească clar misiunea: „Creșterea în sondaje nu înseamnă nimic dacă nu ai conținut. Noi lucrăm la un proiect politic clar. Nu vrem doar să înlocuim o putere cu alta. Vrem să schimbăm sistemul, din temelii.”
El susține că AUR e format din oameni care nu au mai fost în alte partide și care vin cu o abordare nouă: „Nu scandal, nu show, ci conținut. Vrem să demonstrăm că putem fi o soluție serioasă pentru România.”
Mohammad Murad
Relația cu primarul din Mangalia: „Avem obligația să stăm la masă, nu ca prieteni, ci ca responsabili”
Mohammad Murad recunoaște că nu are o relație bună cu primarul Cristian Radu: „Suntem incompatibili ca viziune. Eu nu sunt de acord să accept orice propunere în defavoarea orașului sau a afacerilor mele. Aici e problema: dacă nu ești de acord, devii dușman.”
„Constanța doarme. Nu există nicio viziune pentru turism”
Murad trage un semnal de alarmă și asupra situației din județul Constanța: „Constanța trăiește din vară în vară. În rest, adormire totală. Niciun proiect, nicio viziune pentru turism. Cei care ar trebui să se ocupe – pauză totală. Nu știu ce înseamnă produs turistic.” El propune crearea unor „Consilii ale Seniorilor”, formate din oameni cu experiență: „În alte țări, cei care au trăit o viață sunt consultați. La noi, pauză. Nimeni nu vrea să învețe de la cei care au construit ceva.”
Concluzie dură: „România e în colaps. Dacă nu schimbăm tot, nu mai avem nicio șansă”
În încheiere, Murad spune că România are nevoie urgentă de un restart generalizat: „Cheltuim 30 de miliarde de euro anual pe administrație. Eu aș păstra 10 miliarde și restul le-aș investi în producție. Nu cu tăieri și viceprimari eliminați, ci cu investiții. Cu viziune. Europa e o piață de consum de 400 de milioane. Noi suntem 6 milioane. De ce să nu producem pentru ei?”
Murad avertizează că, fără o schimbare profundă de mentalitate și acțiune, România va continua să alunece în prăpastie: „Toate deciziile se iau la șpriț. Nu există nicio gândire logică. Eu am proiectul. Cine are curaj să-l asculte?”
Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.1° Constanța 



.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



