REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
11° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Momente emoţionante, la starea Civilă, de Valentine's Day

Momente emoţionante, la starea Civilă, de Valentine's Day

Replica API 15 februarie 2012 | 00:00 221

Două cupluri de constănţeni s-au cununat ieri, de Sfântul Valentin, la Starea Civilă din municipiul Constanţa. Prima dintre căsătorii a fost oficiată chiar de şefa Stării Civile, Rodica Crăciun, care ne-a declarat că proaspeţii însurăţei "şi-au oficiat căsătoria de Sfântul Valentin pentru că se iubesc şi fiindcă pe mire îl cheamă Valentin". Şi cel de-al doilea cuplu, format din David Bogdan Balica de 33 de ani şi Mona Loredana, de 32 de ani, şi-au oficiat cununia tot de Sfântul Valentin. Tinerii nu plănuiseră să se cunune pe 14 februarie, iar această decizie au luat-o pe ultimul moment, spun ei, presaţi de iminenta plecare a lui Bogdan Balica pe mare. "Urmează să ne cununăm religios cât de curând, când mă întorc de pe mare. Tot atunci, conform obiceiului, Loredana urmează să mă calce pe picior, să mă aibă toată viaţa sub papuc", ne-a declarat David Bogdan.

Roxana CĂLINESCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108