REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° ConstanÈ›a Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.2° ConstanÈ›a Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Monedele europene se depreciază în contextul în care rubla este ameninţată de un embargou petrolier

Monedele europene se depreciază în contextul în care rubla este ameninţată de un embargou petrolier

Replica API 8 martie 2022 | 00:00 382

Monedele europene au coborât luni dimineaţa la noi minime pe măsură ce războiul din Ucraina escaladează, ceea ce îi determină pe traderi să vândă o parte din cele activele lor cele mai lichide, transmite Bloomberg.

Pe pieţele din Asia, moneda euro a ajuns la paritate cu francul elveţian, pentru prima dată după luna ianuarie 2015, pe fondul îngrijorărilor investitorilor cu privire la invazia Ucrainei de către Rusia. De asemenea zlotul polonez a atins un minim istoric în raport cu moneda euro. În ultima săptămână, toate monedele din Europa de Est s-au depreciat în raport cu dolarul, în frunte fiind rubla rusească.

"Nu putem să evaluăm raţional când anume monedele europene vor înceta să scadă, până când nu vom vedea un indiciu cu privire la sfârşitul invaziei Ucrainei de către Rusia. Monedele ţărilor care sunt cele mai apropiate de zona de război au fost vândute din cauză că vor fi cele mai afectate de consecinţele sancţiunilor impuse Rusiei", a declarat Daisaku Ueno, analist şef la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities Co, citează Agerpres.

Nicio monedă europeană nu a fost scutită de tendinţa de vânzare în ultima lună. Moneda euro, a doua cea mai tranzacţionată monedă la nivel mondial, s-a depreciat cu aproape 5%.

Luni dimineaţa, pe piaţa din Asia moneda euro s-a depreciat cu 0,4% până la 1,083 dolari, după ce secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că Washingtonul şi aliaţii europeni discută un posibil embargou asupra importurilor de petrol rusesc, în ideea de a înăspri sancţiunile economice impuse Moscovei. În raportul cu francul elveţian, moneda euro s-a depreciat până la 0,9972 franci.

"Războiul din Ucraina va lovi cel mai grav economia europeană, dată fiind dependenţa sa de petrolul rusesc. Este posibil ca un euro să coboare până la 1,06 dolari", a apreciat Takuya Kanda, directorul institutului japonez de cercetare japonez Gaitame.com.

În acest context, statele din Europa de Est îşi înmulţesc intervenţiile pe piaţă pentru a-şi proteja monedele. Banca Naţională a Cehiei a vândut valută vineri, alăturându-se Băncii Naţionale a Poloniei, care săptămâna trecută a intervenit de trei ori pe piaţă.

Banca Naţională a Elveţiei (SNB) este pregătită şi ea să intervină ca răspuns la aprecierea rapidă a francului, a declarat sâmbătă Andrea Maechler, membru în consiliul guvernatorilor de la SNB.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212