Moș Crăciun vine în Ovidiu!
Moș Crăciun vine în Ovidiu!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOrașul Ovidiu organizează în perioada perioada 5-20 decembrie locul în care Moș Crăciun își mută căsuța plină cu daruri și veselie.
Se apropie sărbătorile de iarnă iar sania Moșului este pregătită. Un târg tradițional de Crăciun vă așteaptă să vă bucurați de spiritul sărbătorilor de iarnă. Astfel, parcul din fața Primăriei Ovidiu în perioada 5-20 decembrie se va transforma în tărâmul lui Moș Crăciun, iar surprize dintre cele mai frumoase îi așteaptă pe toți cei care vor veni să-l viziteze pe Moșul sosit tocmai din îndepărtata Laponie. De lângă Moșul nu vor lipsi nici spiridușii care au pus la cale spectacole și distracții.
Copiii și părinții sunt invitați să-l întâmpine pe Moș Crăciun pe 5 decembrie, la ora 17.00. La eveniment sunt așteptați și cei mai în vârstă care se pot bucura de vin fiert, vată de zahăr sau mere glazurate, toate făcute de mâini dibace. Aceștia îl vor ajuta pe Moșul și elfii săi la împodobitul bradului. Cadourile sunt gata, așa că cei mici trebuie să-și pregătească poeziile și cântecelele pentru că Moșul va fi tare darnic cu ei. Împreună cu Moșul cei mici vor cânta și se vor juca iar drept cadou, acesta le va oferi poze instant lângă șemineu. Pentru cei mici va fi pus la dispoziție de Primăria Ovidiu și un carusel gratuit.
În cadrul evenimentului, Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului va susține un concert cu cântece de Crăciun.
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News