Moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, a fost respinsă
Moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, a fost respinsă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPlenul Senatului a început, luni, dezbaterea moțiunii simple împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, prin care se cere demisia acestuia.
Moțiunea intitulată 'Ministrul Energiei - un lider fără direcție, între promisiuni verzi și realități gri' a fost depusă săptămâna trecută de liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care prezintă luni, în plen, documentul.
Cei 45 de semnatari ai moțiunii, 28 senatori AUR, 10 - S.O.S. România și șapte - POT, susțin că 'domeniul Energiei, vital pentru orice țară, reprezintă o pălărie prea mare pe capul ministrului Burduja' și solicită demisia acestuia, acuzând 'o gestionare dezastruoasă', care a costat 'scump' țara.
În opinia senatorilor AUR, S.O.S. România și POT, ministrul Burduja este 'incapabil să asigure stabilitatea sistemului energetic, nepăsător la problemele grave din domeniu și incoerent în decizii'.
'De la criza extracției gazelor din depozite în plină iarnă, la privatizări dubioase și schimbări bruște de poziție privind tranziția energetică, Sebastian Burduja a demonstrat că nu are viziunea, fermitatea și competența necesare pentru a conduce Ministerul Energiei. Lipsa de strategie și de asumare, dublată de o inconsecvență periculoasă, nu mai poate continua. România nu își permite să plătească prețul greșelilor sale. Pentru toate motivele expuse mai sus, vă solicităm demisia ministrului Energiei, Sebastian Burduja', transmit semnatarii moțiunii, scrie Agerpres.
Update:
Plenul Senatului a respins, luni, moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Sebastian Burduja, prin care s-a cerut demisia acestuia.
Au fost înregistrate 54 de voturi 'pentru' și 66 'împotrivă'.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 












