REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
14.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

MOTIV de CRIMĂ: iapa a poftit la armăsarul lor!

MOTIV de CRIMĂ: iapa a poftit la armăsarul lor!

Replica API 19 mai 2020 | 00:00 1921

Un bărbat şi fiul său, din Medgidia, Andrei Maţoi şi Alin Maţoi, au fost condamnaţi pentru omor, după ce, pe fondul unui conflict avut cu vecinul lor, i-au aplicat acestuia lovituri cu un corp dur alungit și cu pumnii la nivelul craniului și toracelui, ce au determinat căderea victimei la sol, cauzându-i leziuni traumatice în două etape successive, care au dus la decesul acestuia.

Date din anchetă

Conform rechizitoriului, între membrii familiei Maţoi şi familia victimei, a existat o stare conflictuală de aproximativ 3 ani de zile, motivul principal fiind păscutul cabalinelor pe un teren ce aparținea familiei victimei, de peste drum de casele acestora. Așa s-a întâmplat și în ziua conflictului, când cei doi au avut caii la păscut pe acest teren, priponiți în aceeași zonă. În jurul orei prânzului, inculpatul Andrei M. a luat calul de pe câmp cu intenția de a-l duce la grajdul din gospodăria sa, lucru pe care l-a dorit și victima, respectiv de a-și lua calul său și de a-l duce în gradul din gospodăria sa. Din cauza faptului că inculpatul Andrei M. avea un armăsar și victima o iapă, cabalina victimei a plecat după armăsar și între stăpânii celor două cabaline a început starea conflictuală, în sensul că fiecare și-au adresat reproșuri, cuvinte indecente, amenințări cu violența. Chiar în timpul acestei stări conflictuale, la locul faptei a ajuns și inculpatul Alin Maţoi, ce venea de la locul său de muncă, la domiciliu, pentru a servi masa de prânz cu ceilalți membri ai familiei, ocazie cu care s-a antrenat și acesta în starea conflictuală cu victima.

Victima a fost lovită în cap cu un pripon de fier

La un moment dat, victima rămas în stradă cu inculpatul Alin Maţoi, timp în care Andrei Maţoi a intrat în curte de unde a revenit cu un pripon (bară de fier), lung de aproximativ 1 metru și gros de 2 cm., la care se afla legată o chingă tip camion, de culoare portocaliu spre galben, cu care i-a aplicat victimei o lovitură puternică la nivelul capului, în timp ce se afla față în față cu el, situație în care victima a rămas în poziția în picioare nemișcată. Apoi, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură în piept cu pumnul, victima căzând pe spate şi lovindu-se cu capul de zona asfaltată a străzii, rămânând în stare de nemișcare.

Motivarea instanţei

Din analiza materialul probator rezultă că inculpații, prin modul lor de comportare, au încercat să inducă în eroare atât rudele apropiate ale victimei, martori (vecinii), cât și autoritățile cu privire la comiterea faptei lor, lăsându-i să înțeleagă că victima s-a autoaccidentat. Fapta celor doi inculpați este comisă în coautorat, cu o intenție comună de a săvârși fapta, printr-o cooperare subiectivă.

Instanţa a decis condamnarea lui Andrei Maţoi la 16 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor, iar pe Alin Maţoi la 14 ani pentru aceeaşi faptă. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Calul violator te va vindeca de hemoroizi drept pedeapsa pentru fapta comisa...
0
0
dar pentru violul cabalin ce masuri au fost luate...!?!
1
0
Protagonistii sunt gipsani sadea. Comportamentul este unul specific acestei etnii.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272