MOTIVAREA condamnărilor din dosarul "Zambaccian": ce spun magistraţii despre Năstase
MOTIVAREA condamnărilor din dosarul "Zambaccian": ce spun magistraţii despre Năstase
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPregătirea profesională şi binele făcut ţării pe parcursul carierei politice au determinat instanţa supremă să nu aplice o pedeapsă mare în cazul şantajului făcut de Adrian Năstase faţă de fostul consul al României la Beijing, Ioan Păun, reiese din motivarea condamnărilor din dosarul "Zambaccian".
Judecătorii instanţei supreme au dat publicităţii, vineri, motivarea deciziei definitive prin care soţii Năstase au fost condamnaţi, alături de complicea lor Irina Paula Jianu, în dosarul privind importul de bunuri din China, cunoscut ca dosarul "Zambaccian".
"Instanţa a ţinut cont de circumstanţele personale ale lui Năstase faţă de care arată că au 'un caracter atenuant'. Pregătirea sa profesională şi acea parte a activităţii sale anterioare care a avut efecte benefice pentru statul român, date care urmează a fi valorificate în condiţiile art. 74 alin. 2 c.pen., însă numai în privinţa sancţiunii aplicate pentru infracţiunea de şantaj", se arată în documentul citat.
În cazul infracţiunii de corupţie însă, chiar dacă a reţinut incidenţa aceleiaşi circumstanţe atenuante judiciare, instanţa a constatat că aceasta vine în concurs cu caracterul continuat al infracţiunii, ce reprezintă o cauză de agravare a pedepsei şi care lipseşte de efecte obligatorii circumstanţele atenuante, notează judecătorii.
"Instanţa de recurs va avea în vedere în acest context gravitatea deosebită a faptelor de corupţie de care inculpatul Năstase Adrian se face vinovat, ţinând seama de calitatea în care le-a comis, valoarea foloaselor patrimoniale obţinute şi perioada îndelungată de timp în care acţionat", se mai arată în motivare.
În egală măsură, arată instanţa supremă, conduita procesuală nesinceră, dublată de încercarea sa permanentă de a se prezenta ca o victimă a justiţiei şi de a da o conotaţie politică oricărui demers judiciar îndreptat împotriva sa, demonstrează că Adrian Năstase nu a înţeles nici până acum importanţa valorii sociale lezate prin conduita sa infracţională şi nici modul în care funcţionează statul de drept, preferând să caute vinovăţii dincolo de propria sa persoană.
"Acest mod de raportare la valorile apărate de legea penală, comun de altfel tuturor celor trei inculpaţi din prezenta cauză, impune un tratament sancţionator adecvat, care să reprezinte deopotrivă o sancţiune pentru încălcarea legii, dar şi un mijloc de reeducare a inculpaţilor (în ciuda vârstei pe care o au) în sensul conformării conduitei lor viitoare la rigorile legii penale", conchid judecătorii.
Articol complet:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News