REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
15.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

MotoGP: Marc Marquez, sextuplu campion mondial, revine în competiţii după o absenţă de trei luni

MotoGP: Marc Marquez, sextuplu campion mondial, revine în competiţii după o absenţă de trei luni

Replica API 16 septembrie 2022 | 00:00 411

Pilotul spaniol Marc Marquez, de şase ori campion mondial la clasa regină a motociclismului viteză, MotoGP, absent din competiţii de la operaţia la braţul drept de la începutul lunii iunie, va reveni în acest weekend, la Marele Premiu al Aragonului, a anunţat marţi echipa sa, Honda, scrie AFP.

Marc Marquez

"La 110 zile după ultima sa cursă de MotoGP, la Marele Premiu al Italiei din 29 mai, Marc Marquez va reveni în competiţie la Marele Premiu al Aragonului, ce va avea loc în acest weekend în Spania", a indicat producătorul japonez într-un comunicat, citează Agerpres.

În august, Marquez a primit acceptul medicilor de a relua antrenamentele pe motocicletă.

Spaniolul în vârstă de 29 de ani a "efectuat o nouă vizită medicală concludentă şi poate începe să se antreneze pe motocicletă pentru a evalua starea braţului său drept", anunţa atunci Repsol-Honda.

"Marc Marquez şi-a regăsit capacitatea de mişcare şi s-a recuperat bine la nivelul musculaturii", declara medicul său, Joaquin Sanchez Sotelo, adăugând totodată că osul său s-a sudat complet.

Marc Marquez a fost operat cu succes la umărul drept în clinica Mayo din Rochester (Minnesota), de o echipă medicală condusă de Joaquin Sanchez Sotelo.

Operaţia a constat în îndepărtarea celor două şuruburi proximale din placa posterioară plasată de medicul Samuel Antuna în decembrie 2020, urmată de o osteotomie humerală rotaţională, prin care stabilizat în noua poziţie folosind o placă anterioară cu mai multe şuruburi.

În vârstă de 29 ani, Marc Marquez a cucerit de şase ori titlul la clasa regină a motociclismului viteză între 2013 şi 2019. El şi-a fracturat braţul drept în primul Mare Premiu din 2020 şi a ratat apoi întregul sezon din cauza complicaţiilor apărute. În 2021, spaniolul a suferit o nouă căzătură, în timpul unui antrenament la motocros, în urma căruia a ratat ultimele două curse ale anului, din cauza unei probleme de diplopie (vedere dublă), de această dată.

În acest sezon, Marquez ocupa locul nouă în clasamentul piloţilor, cu 60 de puncte, după primele opt curse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272