REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Mar., 21 Mai 2024
Anul XX Nr. 6736
22.4° Constanța Marți, 21 Mai 2024 Anul XX Nr. 6736
 

MotoGP: Sezonul 2024 va începe cu Marele Premiu al Qatarului

MotoGP: Sezonul 2024 va începe cu Marele Premiu al Qatarului

A.F. 29 aprilie 2023 | 00:00 264

Sezonul 2024 de MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, va începe în luna martie cu Marele Premiu al Qatarului pe circuitul de la Losail, a anunţat promotorul Campionatului Mondial, Dorna, relatează AFP.

MotoGP: Sezonul 2024 va incepe cu Marele Premiu al Qatarului

Evenimentul ar urma să aibă loc în perioada 8-10 martie 2024, date care nu au fost încă validate de Federaţia Internaţională de Motociclism (FIM).

Qatarul, care din 2007 deschidea în mod tradiţional sezonul, cu o cursă în nocturnă începând din anul următor, nu a putut găzdui în acest an etapa inaugurală, din cauza lucrărilor la circuit.

Pentru prima dată din 2006, campionatul mondial de motociclism-viteză a început în Europa, la Portimao, în Portugalia, citează Agerpres.

MP al Qatarului se va desfăşura mult mai târziu în acest an, pe 19 noiembrie, în penultima etapă a sezonului.

Au fost anunţate şi datele provizorii ale testelor dinaintea sezonului.

La categoria regină, "shakedown" rezervat piloţilor de încercări şi debutanţilor ("rookies") va avea loc între 1 şi 3 februarie pe circuitul de la Sepang, în Malaezia. Acesta va găzdui o primă sesiune de antrenamente deschise tuturor piloţilor, între 6 şi 8 februarie, urmată de o a doua sesiune pe 19 şi 20 februarie pe circuitul de la Losail.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
392234462419
5/49
22315123624
joker
61933284515