REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.8° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
12.8° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

MS: Cancerul poate fi controlat dacă prevenţia, diagnosticul precoce şi accesul la terapie sunt nediscriminatorii

MS: Cancerul poate fi controlat dacă prevenţia, diagnosticul precoce şi accesul la terapie sunt nediscriminatorii

A.F. 6 februarie 2023 | 00:00 318

Cancerul este o problemă de sănătate publică majoră care poate fi controlată dacă prevenţia, diagnosticul precoce şi accesul la terapie sunt nediscriminatorii pentru întreaga populaţie, indiferent de mediul de provenienţă, precizează Ministerul Sănătăţii, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului.

MS: Cancerul poate fi controlat daca preventia, diagnosticul precoce si accesul la terapie sunt nediscriminatorii

Potrivit sursei citate, această zi reprezintă un moment simbolic care responsabilizează Ministerul Sănătăţii şi sistemul de sănătate din România pentru reducerea inegalităţilor privind accesul la servicii medicale de diagnosticare şi tratament pentru pacienţii oncologici, în paralel cu dezvoltarea programelor de prevenţie, scrie Agerpres.

Ministerul Sănătăţii menţionează că lucrează, împreună cu profesioniştii din domeniul oncologiei, la actualizarea legislaţiei şi dezvoltarea normelor care să permită atingerea acestor obiective.

Instituţia susţine că a realizat paşi importanţi prin introducerea a 21 de molecule noi pentru pacienţii oncologici în anul 2022 şi va continua acest lucru încă de la începutul anului 2023, iar politica de prevenţie a primit un sprijin semnificativ prin posibilitatea decontării vaccinului HPV în cursul acestui an.

Dotarea centrelor de radioterapie a fost realizată în ritm accelerat în anul 2022 în şapte mari oraşe din România. De asemenea, un institut regional la Timişoara şi secţii noi în alte spitale din ţară au fost selectate pentru a fi finanţate în cursul acestui an prin PNRR, se mai arată în comunicat.

Reuşita implementării Planului Naţional de Combatere a Cancerului are nevoie de resurse umane calificate şi de resurse materiale, de parteneriate şi de sustenabilitate pe termen mediu şi lung, adaugă sursa amintită.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
o lipsa cronica de medici oncologi de decenii; mariti numarul specilistilor mincinosi ordinari ce sunteti si bugetul sanatii care este cel mai mic din ue, mult mai mic ca in alte tari
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272