Muhscină, de la Plasty Prod, și-a tras două firme de producție a energiei electrice!
Fostul președintele al Organizației Municipale PNL, George Muhscină, care și-a dat demisia din partid înainte de alegerile locale din 2020 pentru a candida independent la președinția CJ Constanța, s-a reprofilat. Pentru că tot s-au dublat preţurile producţiei de energie, s-a decis să-și deschidă două firme în acest domeniu. Semn că afacerile îi merg strună!
George Muhscină a eșuat în politică, dar pare s-o ducă bine în afaceri. Acesta și-a deschis, recent, două firmă care se ocupă cu producția de energie electrică. Vorbim despre Green Energy Project SRL și Eol Wind Farm SRL, la ambele deținând 90 % din acțiuni, în timp ce Loredana Alina Muhscină deține doar 10 %.
Nu știm de unde abilitățile pentru acest domeniu. În 1995 a urmat cursurile Universității Ovidius, secția de Instalatii si Echipamente Navale, iar intre 2004-2006 a studiat la Institutul de studii biblice "Sola Scriptura". Activează în industria publicitară, înființând si un complex educațional in domeniul invatamantului preuniversitar.
George Muhscină a reușit, de-a lungul anilor, să-și clădească o avere de invidiat. Are 10 terenuri, 3 case de vacanță și 3 case de locuit, și este implicat in mai multe societăți, precum Plasty Prod, Spiroplastic, RCV Solution and Management sau Gepeto Impex.
Mirela PASCAL

asta trebuie arestat
De ce sunteti neseriosi si stergeti comentarile.nui frumos din partea dsv.
Cocos, nu inteleg care este problema ta, cu ce a gresit acest individ fata de tine? Banuiesc ca esti frumos foc si vaide capul tau Invidiaaaaaa
Trebuie sa spele banii de la euromedia , de frica anaf
Ce fata, ce nume. Asta e poza Romaniei actuale. Nu ca ar fi fost ceva bine vreodata in tara asta, dar asa mai era o urma de bun simt. Acuma, ce sa zic, bravo george ca celalat nume nici nu pot sa il pronunt, ai mai bifat o afacere si pe noi ne framanta puternic problema
După o lungă așteptare, constănțenii vor avea, în sfârșit, stații de autobuz. În cursul zilei de miercuri, 17...450
Incident spumos, în Constanța! Mai multe lăzi cu bere au căzut dintr-un camion. Totul s-a întâmplat în cursul...2783
Rudi Stănescu, fost handbalist român care a jucat pentru HC Dobrogea Sud Constanța și echipa națională a României...3417
Noile modificări aduse regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ...1166


ConstanțaUmiditate: 60%
Vânt: 4.03 m/s
Presiune: 1009 milibari

Alessia Maria Raiciu, o tânără baschetbalistă, a murit chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. Alessia a jucat...1746
Clubul englez de fotbal Manchester United este dispus să-l lase să plece pe atacantul său Cristiano Ronaldo, scrie...423
Simona Halep ar fi trebuit să debuteze la turneul WTA de la Cincinnati contra jucătoarei Karolina Muchova, însă...736
Ministrul Sportului, Eduard Novak (UDMR), a scris, luni, pe Facebook, că nu a venit să le întâmpine pe aeroport la...1555


Examenul național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022, a debutat astăzi, 16 august 2022, cu proba Ea)-...318
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a organizat și găzduit, timp de trei zile, Salonul de Benzi...364
1928 persoane (dintre care 589 copii) au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU-SMURD Constanța începând de...422
Sute de nave sunt blocate pe Dunăre, de partea bulgărească, anunță autoritățile din țara vecină. Cele mai mari...610
Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...308
Procurorii care au instrumentat dosarul Revoluţiei concluzionează, în rechizitoriul prin care fostul preşedinte Ion...530
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură...1023
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3618
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2895
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5408
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4216
Actorul Mads Mikkelsen l-a lăudat pe Johnny Depp ca fiind un „actor uimitor” şi a speculat cu privire la posibila...187
Actriţa italiană Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, intenţionează să candideze pentru un loc în Senatul...230
La aproape 50 de ani după ce a fost huiduită pe scena premiilor Oscar pentru că a refuzat un premiu în numele lui...282
Actorul britanic de comedie Duggie Brown, care a jucat în serialele ''Coronation Street'' şi ''Last Of The Summer...196
O femeie a fost împuşcată în abdomen marţi în timp ce circula într-un tramvai în oraşul Göteborg, cel mai...185
Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit luni dimineaţă în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un...226
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden (71 de ani), a fost testată pozitiv pentru Covid-19 și se confruntă cu „simptome...339
O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...1072
e prognozează forme de gripă severe în acest an, după ce, timp de doi ani am avut pandemie de coronavirus. Adriana...232
Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat marţi că tendinţa de scădere a numărului...187
Un număr de 3.975 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 235 mai multe faţă de...175
Un număr de 3.600 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...177
Muci la cina , asa ar fi tradus numele . Toti care au frecat menta in politica sunt pe cai mari . De ce credeti ca vor prin partide . Trag sfori peste tot , isi fac plinu si pa .