Municipiul Constanța se constituie parte civilă în dosarul penal în care Chițac este acuzat de abuz în serviciu
Municipiul Constanța se constituie parte civilă în dosarul penal în care Chițac este acuzat de abuz în serviciu
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConsilierii PSD Constanța au fost convocați în ședință extraordinară de Consiliu local, în data de 12 ianuarie a.c., la ora 12.00, în sistem de videoconferinţă. Singurul subiect de pe ordinea de zi a fost votarea proiectului privind aprobarea constituirii ca parte civilă a UAT Municipiul Constanţa cu suma de 1.728.000 lei, în dosarul penal 94/P/2023, conform adresei nr. 4472/04.12.2023 transmisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Proiectul a fost inițiat de grupul PSD.
Consilierii PNL au avut un amendament la acest proiect, care a fost aprobat. Amendamentul liberalilor prevede că, dacă pe parcursul administrării probelor se modifică prejudiciul, atunci Municipiul Constanţa se constituie parte civilă cu suma rezultată. A fost aprobat amendamentul, la fel și proiectul, cu 25 de voturi pentru.
După ședință, PSD a transmis că ”În urma votului exprimat astăzi, UAT Constanța se constituie ca parte civilă cu suma stabilită de instanță în dosarul penal 94/P/2023, conform adresei 4472/ 4.12.3023 trimise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție. Astfel, s-a intrat în normalitate și, mai important decât orice, Municipiul Constanța va putea să recupereze prejudiciul, în cazul în care instanța va stabili că acesta există. Demersul nostru a fost o acțiune firească din punct de vedere administrativ, cu atât mai mult cu cât în acest dosar este inculpat primarul Vegil Chițac, acest lucru neînsemnând că ne pronunțăm, într-un fel sau altul, în privința stabilirii vinovățiilor. PSD a cerut respectarea legii încă din vara anului 2023, atunci când a fost aprobată organizarea evenimentului de pe lacul Siutghiol. Nimeni nu este deasupra legii, oricum s-ar numi și orice funcție ar deține!”, a transmis PSD Constanța
Ce zice DNA
Reamintim că Vergil Chiţac este urmărit penal pentru abuz în serviciu de procurorii DNA după ce Primăria Constanţa a finanţat o competiţie sportivă fără ca acel contract să fie atribuit în urma unei proceduri de selecţie publică, iar banii respectivi au ajuns la o firmă din Monaco, prejudiciul în acest caz fiind de peste 1,7 milioane de lei. În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Alin Vintilă, director executiv în cadrul Primăriei Constanţa, şi Andrei Talpeş, preşedintele Clubului Sportiv Municipal Constanţa.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanța de o asociere formată din cinci entități (din care făceau parte și Primăria Municipiului Constanța, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanța, Federația Română de Yachting (FRY) și o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chițac Vergil, în calitatea menționată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane și cu încălcarea prevederilor legislației primare, ar fi aprobat finanțarea în totalitate a întregului eveniment.
Concret, finanțarea competiției sportive s-ar fi realizat de către Primăria municipiului Constanța fără a exista un contract de finanțare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecție publică și fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.1° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




